21 iun. 2022 | 17:58

”Țara Șmârcurilor”, sursa unor legende terifiante: pădurea blestemată din România în care au dispărut mulți

ACTUALITATE
”Țara Șmârcurilor”, sursa unor legende terifiante: pădurea blestemată din România în care au dispărut mulți

În Botoșani există pădurea care, cred unii, este blestemată. Numeroase legende au la bază ceea ce localnicii cunosc sub numele de „Țara Șmârcurilor”.

Satul Cerbu din comuna Copălău, județul Botoșani este cunoscut pentru culturile de usturoi, dar și pentru legendele care au luat naștere aici de-a lungul timpului. Poveștile cu diavoli și spirite malefice au legătură cu pădurea din jurul satului, dar și cu vulcanii noroioși care pot fi regăsiți din mijlocul codrului și până în câmpurile agricole ale zonei.

Aici pot fi regăsite cratere cu nămol care bolborosește, iar localnicii le numesc „șmârcuri”, în timp ce persoanele mai superstițioase consideră că acestea sunt „porțile iadului”. Cercetătorii care au ajuns în zona Cerbu afirmă că este vorba despre vulcani noroioși similari cu cei de la Buzău, însă mai activi.

Pădurea blestemată din Botoșani în care au loc fenomene paranormale

În anul 1975 au fost efectuate cercetări în zonă, apărând în monografiile geografice ale județului. Pentru sătenii mai în vârstă însă, aici este locul de unde provine răul. Aceștia spun că de aici, ies spirite și duhurile rele.

„Sunt adânci tare. Când eram copii băgam tot felul de crăci lungi. Nu cred că are fund. Sunt care au căzut acolo şi abia au scăpat. Este noroi dedesubt şi nu ştii unde se desface pământul. Ştiu că în urmă cu 10 ani sărea tare noroiul din ei, bolboroseau parcă fierbeau”, a spus Marcel Dincă.

O bătrână din zonă, în vârstă de 75 de ani, își face cruce când aude de „șmârcuri”. Aceasta afirmă că acolo se află diavolul și că nimeni nu se apropie de acest loc. În trecut, oamenii au arunca stufăriș peste aceste locuri, mai ales atunci când aruncau cu noroi.

Cel mai temut „șmârc” însă este cel din pădure. Cu toate că este aproape stins, suprafața acestuia este una mare, iar locuitorii afirmă că înghite oamenii. Astfel, cei care ajung prin pădure în jurul lui, dispar fără urmă, fiind locul cel mai necurat.

„Vulcanul ăsta noroios din pădure este considerat o adevărată poartă a iadului. Tuturor le era teamă să se apropie de el. Toţi înconjurau. Am auzit poveşti cum dispăreau oamenii care mergeau prin pădure. Dispăreau fără urmă. Erau mâncaţi de şmârc ”, spune Ioan Ungureanu, agentul agricol din comună.

Într-una dintre legendele legate de acest vulcan din pădure, se vorbește despre un boier care deținea o moșie la Flămânzi. În timp ce se afla în trecere împreună cu fiica sa și ginerele, caii parcă au luat-o razna, iar cu toții au pierit în „șmârcul” din codu.

De asemenea, cei mai superstițioși consideră că întreaga pădure este blestemată. Aici ar avea loc fenomene paranormale, locuitorii afirmând că oamenii și-ar pierde mințile, rătăcind luni de zile prin pădure fără a realiza unde se află. Foarte mulți oameni ocolesc pădurea respectivă de teamă că nu se vor mai întoarce vreodată.