03 ian. 2022 | 21:16

Statul nu mai are răbdare: e nevoie urgentă de bani, așa că pornește robinetul de împrumuturi

ACTUALITATE
Statul nu mai are răbdare: e nevoie urgentă de bani, așa că pornește robinetul de împrumuturi

Nici n-am început bine noul an, că statul român deschide robinetul de împrumuturi.

Ministerul Finanțelor intră în 2022 cu planuri mari de împrumut. Se pare că instituția a planificat deja, în luna ianuarie 2022, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,4 miliarde de lei. Este vorba, mai exact, despre 300 de milioane de lei printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi 4,1 miliarde de lei prin zece emisiuni de obligaţiuni de stat.

Ne împrumutăm din ce în ce mai mult

Îți amintesc faptul că, în decembrie 2021, suma împrumutată de Ministerul Finanțelor s-a ridicat la 3,42 miliarde lei. Acum, în joc sunt nu mai puțin de 5,015 miliarde de lei. Practic, într-o singură lună, Ministerul de Finanțe face un salt de 1,595 miliarde lei.

Important de menționat este că instituția a programat, în data de 13 ianuarie, o licitaţie pentru o emisiune de certificate cu discount, în valoare de 300 milioane de lei, cu scadenţa în 16 ianuarie 2023.

Pe parcursul primei luni din noul an, Ministerul Finanțelor va lansa zece emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,1 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (615 milioane de lei în total).

Un aspect ce merită menționat, în acest context, este că scadențele pentru obligațiunile de tip benchmark sunt între 4 – 15 ani.

Mai exact, au fost deja au fost programate şase emisiuni de 500 de milioane de lei, în zilele de 6, 10, 13, 17 ianuarie şi încă două în data de 20 ianuarie, o emisiune de 400 de milioane de lei în 27 ianuarie, una de 300 de milioane de lei în data de 17 ianuarie şi încă două emisiuni de 200 milioane de lei în zilele de 6 şi 27 ianuarie.

Acestea fiind spuse, prima licitație va avea loc joi, pe 6 ianuarie, fiind vorba despre 500 de milioane de lei, având o maturitate de 8 ani.