Starea de calamitate, aproape inevitabilă în România: ce înseamnă de fapt, cum te afectează
Din cauza secetei din agricultură, România se află foarte aproape de a declara stare de calamitate. Pentru că pare a fi o premieră pentru români, astfel de afirmații oficiale trebuie să vină la pachet cu câteva completări importante.
Într-o intervenție la Antena 3, ministrul Agriculturii a vorbit despre faptul că România nu este foarte departe de momentul declarării stării de calamitate. Momentan, conform spuselor lui Petre Daea, autoritățile se află în procesul stabilirii calamităților pentru culturile afectate de secetă.
Starea de calamitatea în România, ce înseamnă, de fapt
“Inginerul Daea constată, eu nu declar. Constată existenţa unui factor care a determinat calamitarea produsului, motiv pentru care am intrat în tiparul legal pentru a constata la faţa locului, prin comisiile stabilite de către prefect, prin ordinul prefectului, stabilindu-se concret la faţa locului, ce cultură este, ce suprafaţă este în tarlaua respectivă, care este gradul de afectare? Şi aici avem trei praguri. Avem situaţii în care culturile nu sunt afectate sau sunt afectate puţin, dar nu este într-un procent mai mare de 50 la sută, sunt situaţii când acele culturi sunt afectate într-un procent mai mare şi sunt situaţii, astea ne interesează acum, când culturile sunt distruse pur şi simplu”, a explicat Petre Daea.
La ora actuală, ministrul a inițiat demersurile pentru ca fermierii să poată lua decizia ce se va întâmpla cu cultura respectivă.
“În momentul în care am ajuns în Bucureşti, împreună cu colegii, secretarii de stat, ne-am aşezat la masa de lucru, am proiectat actul normativ, l-am semnat astăzi cu ministrul Bode, a plecat la Monitorul Oficial, am avut videoconferinţă cu toate structurile din ţară, le-am transmis ce am făcut, le-am dat liber să decidă fermierul şi să păstreze o suprafaţă de 5 la sută din tarlaua respectivă, ca să fie probă martor pentru executarea proceselor verbale de constatare a calamităţi şi pentru a nu fi penalizaţi de către APIA să-şi piardă subvenţia. Este primul pas concret pe care l-am putut face şi pe care l-au cerut fermierii”, a mai afirmat ministrul Agriculturii.
Vizavi de momentul în care se va declara starea de calamitate, realitatea este clară și situația pare inevitabilă. “Nu suntem departe. Suntem în interiorul procedurii de a stabili calamităţile pentru că prin procesele verbale noi ce facem? Constatăm, măsurăm, fenomenul este definit. Este secetă pedologică. Eu, ca agronom, specialiştii în domeniu constată că această secetă pedologică a avut efecte negative asupra plantei respective. A distrus-o pur şi simplu”, a concluzionat ministrul.