29 mart. 2022 | 13:55

Spotify „drege busuiocul”, după scandalul din jurul lui Joe Rogan: ce decizie a luat gigantul

ACTUALITATE
Spotify „drege busuiocul”, după scandalul din jurul lui Joe Rogan: ce decizie a luat gigantul

Spotify și-a îndeplinit, în sfârșit, promisiunea de a adăuga o etichetă de avertizare privind conținutul COVID-19, pe rețea.

După cum raportează CNBC, de acum, pe Spotify, veți vedea o fereastră ce va conține un ghid COVID-19, atunci când vizitați podcasturi și alt gen de conținut care discută despre noul coronavirus. Atingându-l, veți putea accesa o secțiune care vă indică surse autorizate (cum ar fi Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie și Organizația Mondială a Sănătății), precum și conținut de încredere, inclusiv episoade podcast de la BBC News și The Guardian.

Cu toate astea, noua fereastră nu pare să fie disponibilă peste tot. De exemplu, în Canada aceasta lipsește, în acest moment. Posibil ca, în timp, țările care nu beneficiază de această opțiune să se alinieze.

Spotify a luat măsuri după scandalul în care a fost implicat Joe Rogan

Secțiunea reprezintă, într-o oarecare măsură, răspunsul tacit, oferit de Spotify, la criticile ce s-au învârtit în jurul podcastului lui Joe Rogan. Gazda a fost acuzată că a răspândit dezinformări despre COVID-19, la „The Joe Rogan Experience”, inclusiv un episod difuzat în decembrie 2021 în care Dr. Robert Malone a susținut în mod fals că o „psihoză” a păcălit oamenii făcându-i să creadă că vaccinurile sunt eficiente împotriva virusului.

Spotify a răspuns, la momentul respectiv, atât cu o promisiune că va reglementa aceste lucruri. Mai mult, gigantul de streaming a dat asigurări ca va monitoriza mai atent viitoarele podcasturi, astfel încât, pe viitor, să fie evitate astfel de situații grave.

Este posibil ca avertismentul de conținut să nu ajute prea mult în îmbunătățirea imaginii Spotify.

Numeroși artiști importanți ai lumii și-au retras deja conținutul din rețea. Printre aceștia se numără inclusiv Neil Young, Joni Mitchell sau autorul Brené Brown, care au protestat vehement în legătură cu politica „permisivă” a Spotify, în ceea ce îl privește pe Joe Rogan.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele