Se schimbă banii în Europa, inevitabil: vestea venită de la Bruxelles. ”Sistemul nostru monetar trebuie să se adapteze”
Deja de câțiva ani, odată cu investițiile din ce în ce mai mari în criptomonede, Bitcoin, Ether și alte valori digitale, tot mai multe bănci centrale au început să-și mute privirea dinspre banii tradiționali. Acum, se pare urmează să se schimbe banii și în Europa, să se forțeze migrarea dinspre Euro către altceva.
La mijlocul acestei săptămâni, Valdis Dombrovskis – vicepreședintele Comisiei Europene a adus adus din nou în discuție perspectiva unui euro digital, utilizabil la nivelul întregii Uniuni Europene. În opinia sa, nu trebuie să mai așteptăm foarte mult până când monedă euro mai apropiată de Bitcoin decât de banii de hârtie să intre în circulație. ”Sistemul nostru monetar trebuie să se adapteze unui viitor digitalizat”, a insistat oficialul de la Bruxelles.
Ce se întâmplă cu moneda Euro, când vine schimbarea
În prima jumătate a anului viitor, Comisia Europeană va prezenta o propunere legislativă referitoare la introducerea în circulație a unui euro digital. Imediat după, urmează negocierile cu Parlamentul European și cu statele membre UE.
Această discuție mai veche a revenit în discuție datorită contextului socio – economic actual. ”Societățile și economiile europene se digitalizează în mod rapid, trebuie să îmbrățișăm era digitală. Sistemul nostru monetar trebuie, de asemenea, să se adapteze unui viitor digitalizat”, a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele Comisiei Europene, în cadrul unei conferințe de presă comune cu Banca Centrală Europeană (BCE) pe tema monedei euro digitale.
Din partea BCE, președintele Christine Lagarde a spus că se concentrează pe ”designul concret” și pe ”cadrul legislativ” din spatele realizării unei monede euro digitale.
„Moneda euro digitală nu este numai un proiect autonom limitat la sectorul plăților, este mai degrabă o inițiativă politică cu adevărat europeană, care are potențialul de a influența societatea în ansamblul său”, a afirmat Christine Lagarde. Oficialul a explicat că, în absența digitalizării fondurilor, instituțiile bancare tradiționale vor rămâne în urmă, din mai multe puncte de vedere.
„Menținerea încrederii cetățenilor în bani și în serviciile de plată în era digitală este un obiectiv important în sine, dar este și mai important pentru economia europeană în general, pentru că un sistem de plată de încredere, eficient și sigur reprezintă baza funcționării economiilor noastre. Abia aștept să văd propunerea pe care o va prezenta Comisia Europeană”, a precizat Christine Lagarde, insistând asupra necesității de a găsi „un echilibru potrivit” între diferitele elemente, cu o atenție deosebită asupra protejării vieții private.
„Ţintim către standarde înalte de confidențialitate, dar anonimatul deplin nu este o opțiune disponibilă, deoarece ar contrazice alte cerințe, precum lupta împotriva spălării banilor sau finanțarea terorismului. Adoptarea rapidă a unui cadru legal pentru moneda euro digitală ar oferi tuturor siguranță juridică pentru a se pregăti de posibila sa introducere și ar da un semnal puternic de sprijin politic. Sunt convinsă că, unindu-ne forțele și continuând să lucrăm împreună, este cel mai bun mod de tranziție către era digitală. BCE va fi prezentă și va face lucrurile conform așteptărilor”, este de părere șefa Băncii Centrale Europene.