Se întâmplă cu pensiile a milioane de români și pleacă de la inflație: promisiunea la care nu se mai aștepta nimeni

Se întâmplă cu pensiile a milioane de români și pleacă de la inflație: promisiunea la care nu se mai aștepta nimeni

Majoritatea pensionarilor din România o duc semnificativ mai rău decât în urmă cu un an, iar dezastrul financiar a fost cauzat mai ales de rata inflației, pe lângă scumpirile la energie, carburant și alimente de bază. Există însă și vești bune.

Marcel Ciolacu este liderul PSD și un pion central în coaliția de guvernare. Din această poziție privilegiată, într-o intervenție la Antena 3, a făcut în premieră o promisiune la care nu se aștepta nimeni. A afirmat că pensiile românilor vor fi aliniate la rata inflației. Asta se traduce printr-o creștere de aproximativ 15%.

Cresc pensiile românilor, peste noapte

„Pensiile vor fi mărite. Avem o lege, vor fi indexate cu rata inflației. Legea există, se va mări indicele de inflaţie. Primul lucru pe care trebuie să îl facem este să depăşim acest 1 septembrie şi să venim cu actul normativ în Guvern pe zona de energie şi din acel moment începem construcţia bugetară şi pe anul viitor şi vedem priorităţile care ne-au rămas pe anul acesta”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru sursa citată.

Afirmațiile legate de creșterea pensiilor vin într-un context destul de tensionat, având în vedere că un procent semnificativ de bugetari se vor bucura în perioada următoare de majorări salariale. Este însă important de reținut că șeful PSD s-a ferit să facă o promisiune fermă legată de momentul în care se va produce mărirea pensiilor și nu este clar dacă se va întâmpla înainte de finele acestui an, de la 1 ianuarie 2023 sau chiar mai încolo. Afirmația pare mai degrabă una populistă, de campanie electorală, decât o decizie luată în coaliție, ca multe altele vociferate de social democrat în ultimele luni.

În ceea ce privește inflația, rata anuală a coborât în iulie, dar tot gravitează în jurul valorii de 15%. Este vorba de 14,96%, de la 15,1% în iulie. Din păcate, gravitatea acestei valori este amplificată de creșterea prețurilor la produsele nealimentare de 16,59% și a produselor alimentare de 16,05%. Serviciile au crescut cu 8,33%.