02 aug. 2022 | 14:49

Se fac demiteri la privat: cine e în pericol să-și piardă jobul

ACTUALITATE
Se fac demiteri la privat: cine e în pericol să-și piardă jobul

Având în vedere noile măsuri fiscale adoptate de Guvern, se văd la orizont demiteri, iar aproape jumătate (47,7%) dintre angajatorii care vor face concedieri în perioada următoare vor renunţa la toţi angajaţii part-time de la privat.

Acestea sunt datele unui sondaj realizat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).

În cadrul sondajului, patronii au răspuns la întrebarea „Aveţi salariaţi care lucrează doar part-time în societatea dumneavoastră, încadraţi la nivelul salariului minim?”, 45,3% dintre cei chestionaţi au menţionat că nu au angajaţi part-time cu salariu minim, iar 47,4% că au între unu şi patru angajaţi.

Joburi în pericol, la privat

Astfel, respondenţii au indicat măsurile pe care le vor adopta ca urmare a modificării regimului fiscal pentru angajaţii part-time (plata contribuţiilor la nivelul salariului minim pentru 8 ore). Așadar, 47,7% din totalul angajatorilor intervievaţi care au evidenţiat că vor face concedieri, au declarat că vor renunţa la toţi angajaţii part-time, 26,1% că vor renunţa la un angajat, iar 22,5% că vor concedia între doi şi cinci angajaţi.

Având în vedere măsura prin care se schimbă regimul fiscal al microîntreprinderilor, prin reducerea plafonului de la un milion de euro la 500.000 de euro, 35,8% dintre respondenţi au indicat că sunt afectaţi în mare măsură, 26,8% în mică măsură. De asemenea, o pondere de 37,4% dintre cei chestionaţi au declarat că nu au fost afectaţi.

Mai mult, sondajul CNIPMMR arată că, în ceea ce privește aplicarea cotei de impozitare de 3% din venituri pentru toate microîntreprinderile, peste o treime dintre firme (37,4%) nu au fost afectate, 15,2% afectate într-o mică măsură, iar 47,4% în mare măsură.

Românii nu au fost niciodată mai disperați decât acum să-și schimbe locul de muncă. Stabilitatea jobului pe termen lung sau menținerea unui angajator pe parcursul unui deceniu nu mai este de mult timp o prioritate pentru salariații din țara noastră.

Perioada pandemiei a provocat schimbări majore în piața muncii din România. Pe de o parte, foarte mulți și-au pierdut locul de muncă din cauza restricțiilor impuse de autorități firmelor din HoReCa. Pe de altă parte, mulți au demisionat în speranța identificării unui job care să le permită să lucreze de la distanță. Un lucru este sigur, românii au schimbat locurile de muncă ”precum șosetele” în ultimii ani, iar acest trend are mari șanse să se mențină și în anii care urmează.