28 ian. 2022 | 10:55

Samsung sparge topurile vânzărilor: cât a câștigat gigantul tech în 2021

ACTUALITATE
Samsung sparge topurile vânzărilor: cât a câștigat gigantul tech în 2021

Samsung pare să-și fi revenit din colapsul suferit anii trecuți, iar vânzările companiei ating, din nou, cote ridicate, în 2021.

Anul ce tocmai a trecut a fost unul cu adevărat de succes pentru compania Samsung, aceasta înregistrând vânzări record, comparativ cu cei precedenți care, conform datelor, nu au fost la fel de fructuoși.

Ultimele trei luni ale lui 2021 au reprezentat topul încăsărilor pentru Samsung

Ultimul trimestru al anului 2021 a reprezentat vârful vânzărilor, Samsung acumulând cât pentru un an întreg, ceea ce reprezintă un record pentru gigantul de tech.

Astfel, totalul calculat pe 12 luni însumează 232 de miliarde de dolari. A ajutat, firește, și cererea crescută, atunci când vorbim despre procesoare, în contextul crizei actuale a semiconductorilor.

De asemenea, foarte bine primite de cumpărători au fost smartphone-urile companiei, aici luând în calcul deopotrivă gamele high-end, cât și pe cele de buget. Samsung are obiceiul de a nu face rabat de la calitate nici atunci când vorbim despre produse mai ieftine.

La fel de bine au mers televizoarele, însă și electrocasnicele.

Dacă ne întoarcem un pic în timp, mai exact în 2005, vom observa că, pe vremea aceea, compania nu reușea să depășească targetul de 70 de miliarde de dolari. Un pic mai bine au stat în 2013, când au reușit performanța de 200 de miliarde dolari.

Minunea nu a durat mult, întrucât în perioada 2014-2016, Samsung a înregistrat, din nou, o scădere dramatică, coborând mult sub prag.

Ne întoarcem în prezent, în 2022, an în care coreenii par să se simtă impulsionați de succesul anului trecut, astfel că se pregătesc de multe alte lansări care să îi țină sus, în topul vânzărilor.

Se lucrează la noi dispozitive mobile compatibile 5G, însă și la o nouă gamă de display-uri.

În data de 9 februarie, Samsung va lansa seria de telefoane premium Galaxy S22, ce promite să devină un nou vârf de gamă. Interesant este faptul că, potrivit a ceea ce știm până în prezent, noul device va face trecerea de la smartphone-ul obișnuite, la Note, acesta reprezentând compromisul ideal pentru nehotărâți.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele