Samsung mărește prețurile la semiconductori: care vor fi efectele

Samsung mărește prețurile la semiconductori: care vor fi efectele

Samsung Electronics vrea să cească preţurile pentru semiconductorii pe care îi produce pe bază de contract. Mărirea ar fi undeva la 20%, în acest an.

Potrivit Reuters, măsura ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an. Proiectul face parte dintr-un efort la nivel de industrie de a creşte preţurile pentru a acoperi costurile în creştere ale materialelor şi logisticii. Astfel, preţurile cipurilor fabricate pe bază de contract ar putea creşte cu aproximativ 15% până la 20%, în funcţie de nivelul de sofisticare. Gigantul tech a încheiat negocierile cu unii clienți, iar cu alţii se află încă în discuţii.

Se scumpesc produsele Samsung

Conform aceleiași surse, Samsung Electronics a refuzat să comenteze. Ca referință, compania este al doilea cel mai mare producător de cipuri din lume, după Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC). Samsung este un jucător uriaș în industria semiconductoarelor, producând procesoare pentru o gamă largă de industrii, precum și produse de memorie, soluții de stocare și soluții de turnătorie care permit fabricarea altor produse semiconductoare. Adăugarea unei creșteri de preț de până la 20% în toate aceste sectoare va duce inevitabil la creșterea prețurilor pentru orice produs care utilizează componente Samsung.

Samsung s-a angajat să construiască o fabrică de cipuri în Texas, exact în momentul în care SUA începea, anul trecut, să facă presiuni pentru extinderea producției de semiconductori în țară.

Gigantul tehnologic coreean spunea atunci că va investi 17 miliarde de dolari în noua unitate, care va produce cipuri de ultimă generație și avansate pentru smartphone-uri, 5G și inteligență artificială, printre alte aplicații. Construcția fabricii a fost programată să înceapă anul acesta, în timp ce producția în cadrul unității este de așteptat să înceapă în a doua jumătate a anului 2024.

Guvernul SUA a luat măsuri pentru a stimula producția de semiconductori în SUA, în urma penuriei globale de cipuri cauzate de instalațiile închise și a cererii mari de computere și alte dispozitive în timpul pandemiei. Această problemă continuă să aibă un impact uriaș în toate industriile – producătorii de automobile precum GM și Ford au fost nevoiți să suspende sau să reducă producția în fabricile lor din SUA din cauza constrângerilor de aprovizionare.

Citește și: