31 mai 2022 | 09:25

Salariul minim în România de 3000 de lei, de la 1 iunie, pentru milioane de români: cine sunt privilegiații

ACTUALITATE
Salariul minim în România de 3000 de lei, de la 1 iunie, pentru milioane de români: cine sunt privilegiații

De la 1 iunie 2022, de mâine, câteva milioane de români se vor bucura de salariul minim pe economie un pic mai mare decât în restul domeniilor de activitate. Este vorba de un salt până la 3000 de lei brut în cazul celor care activează în industria alimentară sau în agricultură.

În conformitate cu legea 135/2022, salariul minim brut din agricultură și industria alimentară va fi, începând cu 1 iunie 2022, egal cu 3000 de lei. Deși momentul majorării cade într-o zi liberă de la stat, acela este momentul din care trebuie să se calculeze majorarea. Situația de acum este similară cu majorarea salariului minim brut de la 1 ianuarie 2022, o altă zi liberă. Revenind la legea care vizează angajații din cele două industrii, legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Alte beneficii financiare pentru milioane de români

Tot de la 1 iunie 2022 scad și taxele la stat, impozitarea veniturilor pentru oamenii din agricultură și industria alimentară. De exemplu, de la 2550 lei lunar, valoarea salariului minim brut pe țară, la 2750 lei lunar, nu se vor mai datora impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, conform datelor furnizate de oficialitățile guvernamentale.

De noua măsură, se vor bucura și cei care s-au angajat în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a ordonanței de urgență și până la 31 decembrie 2022, inclusiv. În cazul lor, nivelul salariului de bază lunar, stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri sau alte adaosuri, va fi de 2750 de lei. Este important de reținut că formalitatea detaliată mai sus, deși pare o noutate semnificativă, se aplică deja de mai mult timp în domeniul construcțiilor. 

Ca să știi dacă te încadrezi sau nu în aceste beneficii, este important să ai în vedere codul CAEN de activitate al firmei angajatoare. Astfel, se încadrează următoarele coduri:

  1. cod CAEN 01: agricultură, vânătoare și servicii anexe:
    011 cultivarea plantelor nepermanente;
    012 cultivarea plantelor din culturi permanente;
    013 cultivarea plantelor pentru înmulțire;
    014 creșterea animalelor;
    015 activități în ferme mixte (cultura vegetală combinată cu creșterea animalelor);
    016 activităţi auxiliare agriculturii şi activităţi după recoltare;
    cod
  2. CAEN 10: industria alimentară.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele