Salariul minim de 3000 de lei și pensia minimă de 1100 de lei, în România: anunțul ministrului pe care îl așteaptă toți românii
Oficialii PSD, în frunte cu ministrul Muncii, s-au aruncat în această dimineață la mai multe declarații legate de mărirea salariului minim brut în România la 3000 de lei, majorarea pensiei minime la pragul de 1100 de lei și majorarea punctului de pensie la 1745 de lei.
În această dimineață, la Palatul Victoria, are loc o ședință de guvern în cadrul căreia se discută mai multe măsuri pentru ajutorarea populației, atât în contextul crizei energetice, cât și al inflației foarte mari. Între timp, oficialii PSD se află în plină campanie electorală și au ieșit de mai multe ori la interval în ultimele zile pentru a discuta de majorarea salariului minim, creșterea pensiilor și așa mai departe.
Ce se întâmplă cu pensiile românilor, dar cu salariul minim
Deși premierul Nicolae Ciucă a insistat ieri pe faptul că majorarea pensiilor și a salariului minim se pot face doar în contextul în care se vor găsi fonduri pentru astfel de măsuri, ministrul Muncii, din partea PSD, a reiterat practic postarea de pe Facebook a liderului social – democrat de ieri.
“PSD va propune în coaliție majorarea salariului minim până la 3.000 de lei cu păstrare acelui mecanism de taxare a unei valori de 200 de lei. 2800 de lei vor fi taxați, iar 200 de lei rămân netaxați. Ne dorim ca în România să nu mai existe sărăcie în muncă. Într-o lună contractele transforamte din part time în normă întreagă au fost de 100.000”, a afirmat ministrul Muncii, Mariu Constantin Budăi.
În același context, o conferință de presă susțină la Neptun, social – democratul care face parte din coaliția de guvernare a insistat pe faptul că va propune majorarea pensiei minime de la 1000 de lei la 1100 de lei, dar și creșterea punctului de pensie de la 1586 de lei la 1745 de lei. Conform estimărilor făcute de ministru, impactul bugetar pentru majorarea pensiilor este de aproximativ 11 miliarde de lei.
În contextul în care, la nivel local, au existat mai multe distincții pentru elevii premiați la olimpiade, ministrul a venit cu câteva mențiuni și pe acest subiect, venind cu o propunere care prevede acordarea unor premii pentru elevii care au obținut medalii la olimpiade internaționale. Mecanismul la care s-a gândit este următorul, o medalie de bronz la o asemenea competiție va fi recompensată cu 5.000 de euro, una de argint – 8.000 de euro și o medalie de aur – 10.000 de euro. Profesorii acestor elevi vor fi de asemenea recompensați financiar.