31 oct. 2022 | 11:14

Salariu de până la 7200 de lei net, pe contract, fără facultate: de ce nu se înghesuie românii

ACTUALITATE
Salariu de până la 7200 de lei net, pe contract, fără facultate: de ce nu se înghesuie românii

În România, deși majoritatea salariilor sunt mici, iar pensiile sunt și mai mici, există locuri de muncă foarte bănoase. Acestea din urmă nu fac însă decât să ilustreze foarte bine lenea românilor și reticența lor de a mai intra în piața muncii, fie și cu contract.

Piața muncii din România continuă să ridice semne de întrebare pentru antreprenorii care încearcă să-și deschidă o afacere cât se poate de legală și, în principiu, una de viitor, cu perspective de creștere. În țara noastră se construiește foarte mult și este în continuare nevoie de oameni pricepuți într-o varietate de domenii. Multe joburi nici măcar nu necesită facultate sau studii de specialitate, doar un pic de pricepere sau experiență. Chiar și pentru salarii foarte generoase, însă, foarte mulți români ezită să intre în piața muncii.

Salariile generoase din construcții rămân fără doritori

Constructori și meseriași construcții este un grup de Facebook cu 123.000 de membri unde sunt publicate deseori anunțuri de angajare, dar și anunțuri de lucrări ce caută executant. Printre ele s-a strecurat anunțul unui antreprenor din București care și-a luat niște comentarii foarte agresive, deși, la prima vedere, salariul net de până la 7200 de lei nu prea este unul neglijabil.

”Angajez faiantari in Bucuresti sector 5. Contract de munca, program 08.00-17.00 cu o ora pauza.

Salariu 5000-7200 Ron net

Nu dau la metru,nu ofer cazare, nu decontez transport.”, a scris Ciprian pe Facebook.

Din păcate, replicile nu au întârziat să apară. ”Nu găsești pe nimeni!!!”, ”Poate începători”, „Dacă nici cu banii ăștia nu găsești, chiar că e nasol.”, „Eu am lucrat la el. E foarte corect cu banii. Te ajută cu bănuți. Ca și om e super ok. Am lucrat cu scule profesionale, dar în schimb cere mulți metri pe zi, eu montam în medie pe zi 12 – 14 medie zilnic și nu a fost mulțumit.”

De partea cealaltă a baricadei, angajatorul a încercat să explice că la acel salariu plătește impozite fabuloase către statul român. „La 5000-7200 eu mai plătesc încă o dată la stat. Fă calculul acum.” Din păcate pentru el, nu l-a crezut nimeni că trece întregul salariu pe cartea de muncă.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele