Salariu de 1000 de euro în mână, chiar dacă n-ai experiență: ce-ți ascund firmele care te „curtează” cu 1.500 de lei
Visul fiecărui angajat de pe piața muncii din întreaga lume este ca, la final de lună, să primească o sumă cât mai mare de bani drept răsplată pentru activitatea desfășurată de el.
Desigur că sunt importante și satisfacțiile emoționale. Este ideal ca jobul tău să te împlinească și să vii cu drag la muncă în fiecare dimineață, dar foarte important, înainte de toate, este să îți permită să îți asiguri traiul.
În ultima perioadă, a devenit o reală provocare să poți supraviețui, mai ales dacă ești încadrat în câmpul muncii cu salariul minim pe economie. Facturile tot mai scumpe, prețurile în creștere la mâncare și, în general, inflația ne erodează puterea de cumpărare, iar oamenii cu venituri mici sunt primii afectați.
Companiile care te curtează cu astfel de oferte nu vor să știi că există oportunități infinit mai bune, chiar dacă n-ai experiență.
De exemplu, dacă tocmai ai absolvit o facultate și nu vrei să începi primul tău job cu un salariu minim sau mediu pe economie, ai șanse să iei mult mai mulți bani, dacă știi către ce domenii de activitate să te îndrepți.
3 domenii de activitate unde ți se dă aproape 1.000 de euro în mână și nu te întreabă nimeni ce experiență ai
Dacă vrei salarii de peste 800 de euro, o analiză BestJobs indică trei direcții asupra cărora merită să-ți concentrezi atenția:
1. Inginerie – cu o pondere de 5,1% a angajărilor din rândul celor fără experiență și un salariu mediu de 800 euro
2. Juridic – cu o pondere de 4,7% a angajărilor din rândul celor fără experiență și un salariu mediu de 850 euro
3. IT – cu o pondere de 3,53% a angajărilor din rândul celor fără experiență și un salariu mediu de 900 euro.
Practic, în aceste domenii de activitate ajungi să câștigi aproape 1.000 de euro pe lună, cu nicio zi de experiență în câmpul muncii. Desigur, trebuie să ai studii de specialitate!