Rusia intervine în alegerile din Italia. Gestul făcut de ambasada Moscovei la Roma
Ambasada Rusiei la Roma a postat joi pe Twitter fotografii ale principalilor lideri italieni alături de președintele Vladimir Putin. Postarea vine cu trei zile înainte de alegerile legislative.
Fotografiile postate de Ambasada Rusiei la Roma
„Extrase din istoria recentă dintre Rusia și Italia. Atât de multe amintiri”, a scris ambasada în mod ironic sub cele patru fotografii atent selecționate care îi prezintă pe actorii principali din campania electorală, care s-au distanțat de Moscova de la invazia rusă în Ucraina.
În prima fotografie, Putin apare alături de fostul premier Giuseppe Conte (Mișcarea 5 Stele, antisistem), însoțit de cei doi viceprim-miniștri ai săi de la acea vreme, liderul eurosceptic al Ligii, Matteo Salvini, și actualul ministru de externe Luigi Di Maio (ex-Mișcarea 5 Stele), scrie LeFigaro.
Matteo Salvini, un fan înfocat al lui Putin, s-a declarat împotriva sancțiunilor impuse Moscovei, pe care le-a numit ineficiente și contraproductive, așa cum era de așteptat.
Cinci fotografii cu apropiați ai lui Putin
A doua fotografie îl arată pe liderul de la Kremlin alături de Enrico Letta, care a fost prim-ministru al Italiei în 2013 și care în prezent conduce Partidul Democrat (PD), principalul partid de stânga.
Dalla recente storia delle relazioni tra la Russia e l’Italia. Ne abbiamo da ricordare.
????
Из недавней истории российско-итальянских отношений. Есть что вспомнить. pic.twitter.com/WrOyrJXDuz
— Russian Embassy in Italy (@rusembitaly) September 22, 2022
A treia fotografie îi înfățișează pe Putin și prietenul său, Silvio Berlusconi, fost șef de guvern și lider al partidului conservator Forza Italia. Berlusconi a avut o poziție neutră, distanțându-se oarecum de Rusia de la atacul asupra Ucrainei.
Ultima fotografie este cu Putin care dă mâna cu Matteo Renzi, fost șef al guvernului din 2014 până în 2016. Acum, politicianul italian conduce o mică formațiune centristă.
Postarea a adunat o mulțime de comentarii, inclusiv unul tranșant din partea fostului ministru al justiției Piero Fassino:
„Dacă nu v-ați fi propus să invadați o țară liberă și independentă, care nu v-a amenințat niciodată, ați fi putut să vă continuați colecția de fotografii cu șefii noștri de guvern”.