Rusia ar fi luat deja decizia de a ataca Moldova, susțin surse militare citate de presa britanică
Militarii ucraineni vin cu vești proaste. Aceștia anunță că liderii de la Kremlin pregătesc o nouă lovitură pentru Ucraina, care ar veni dinspre Republica Moldova, titrează presa străină. Astfel, sursele militare sunt de părere că rușii pregătesc o invazie a Moldovei.
Kremlinul pregătește lovitura pentru Republia Moldova. Ce spun militarii ucraineni
Una dintre sursele militare spune că ar exista mai multe indicii care fac să desconspire un posibil atac care ar avea loc în viitorul apropiat, asupra Republicii Moldova, mai ales în condițiile în care vecinii de peste Prut au doar 3.250 de soldați în armată.
Dacă rușii ar reușii să preia controlul în această țară, Ucraina ar deveni o țintă mult mai ușoară pentru că ar putea ataca dinspre portul Odesa, de la Marea Neagră.
„Credem că Moscova a luat deja decizia de a ataca Moldova. Soarta Moldovei este crucială. Dacă rușii încep să preia controlul, noi vom fi, din punct de vedere militar, o țintă mai ușoară, iar amenințarea pentru Ucraina va fi existențială”, a menționat înaltul oficial militar, care a dorit să rămână sub anonimat.
De altfel, Institutul pentru Studiul Războiului, a descoperit semnale clare că aceasta ar fi intenţia lui Putin.
„Forţele ruse şi proxy au continuat să se mobilizeze în Transnistria. Direcţia de Informaţii Militare Ucrainene (GUR) a raportat că Transnistria se pregăteşte să-şi personalizeze pe deplin unităţile militare şi să le sporească pregătirea. Comandamentul Operaţional „Sud” al Ucrainei a raportat în perioada 27-28 aprilie că Rusia efectuează „sistematic” provocări în Transnistria şi creează ameninţarea falsă a unui atac din Ucraina. Preşedintele transnistrean Vadim Krasnoselsky a ordonat Ministerului Afacerilor Interne al Transnistriei „să fie pregătit pentru orice scenariu” pe 28 aprilie, dar (probabil în mod fals) a negat rapoartele guvernului moldovenesc conform cărora autorităţile transnistrene împiedică bărbaţii în vârstă de luptă să părăsească regiunea.”, e mesajul transmis de un oficial al ISW.
Săptămâna trecută au avut loc mai multe incidente violente în Transnistria, care nu au fost revendicate. Mai mulți analiști spun că acestea au fost organizate de ruși, pentru a putea începe operațiunea de invazie a Moldovei.
De altfel, acum câteva zile, trupele ruse au bombardat podul dintre Odesa şi Buceag, pentru a împiedica accesul forţelor ucrainiene din zona Odesei împotriva invaziei Republicii Moldova.