Numele lui Aurel Vlaicu este și va fi mereu strâns legat de industria aviației, fiind unul dintre cei mai ambițioși inventatori români din toate timpurile, după cum vei afla în cele ce urmează.
Poate nu știai, dar viața inventatorului nu a fost mereu ușoară. Cu toate astea, pasiunea sa pentru ingierie era imensă.
S-a născut în 19 noiembrie 1882, în comuna hunedoareană Binținți, care astăzi îi poartă numele. Cu toate că provenea dintr-o familie de țărani, asta nu l-a împiedicat să aspire spre alte zări – și la propriu, dar și la figurat.
A avut o carieră extrem de scurtă, însă concentrată, de vreme ce nu s-a dat bătut niciodată, în ciuda eșecurilor repetate. În mod evident, aceasta este rețeta de succes pentru a deveni nemuritor: pasiunea, dar și perseverența.
Imediat după absolvirea liceului, la Sibiu, obsesia de a construi „o mașină zburătoare” a început să-și facă loc în mintea sa, astfel că ajunge să-și continue studiile în Germania, la Technische Hochschule München, unde obține o diplomă de inginer care îl ajută să lucreze o perioadă la Opel.
Se întoarce în satul natal, unde construiește planorul A. Vlaicu 1909, cu care reușește să facă o serie de zboruri demonstrative. Această mașinărie nu avea motor, astfel că intra în viteză tras de o căruță cu trei cai.
Vrând cu tot dinadinsul să-și continue munca, ajunge la București unde se angajează ca inginer pentru armată, după ce reușește să-l impresioneze pe Spiru Haret, la vremea respectivă ministr al Instrucțiunii.
Noul loc de muncă îi dă prilejul să construiască Vlaicu I, primul avion militar din dotarea Armatei Române.
În 1911, Vlaicu ajunge să construiască un al doilea prototip, iar pentru acesta primește multe premii.
„Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplatea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit”, scria, la vremea respectivă, ziarul vienez Neue Freie Presse.
Impresionant este că Aurel Vlaicu nu avea cursuri de pilotaj, însă a executat multe zboruri pe aparatele construite de acesta.
„În Sibiul de atunci, firele pentru iluminatul electric, introdus tocmai în acea vreme, treceau deasupra streşinilor caselor, iar ştiinţa dreptului nu cunoştea încă noţiunea furtului de curent electric.
Vlaicu, deşi habar nu avea de acest cusur al codului penal, şi-a instalat totuşi în magherniţa lui un laborator electric în toată regula, a cărui nevoie de curent el şi-o împlinea, fără cunoştinţa uzinei electrice, din firul de sub ieşitura acoperişului. Îngerul lui păzitor trebuia să-i fi purtat o mare grijă, că nu şi-a dat, în timpul acestui joc primejdios, înainte de vreme, sfârşitul”, scria Alfred Pilder, colegul lui Aurel Vlaicu, într-un material publicat de Revista Fundaţiilor Regale, potrivit adevarul.ro.
Mai mult, se pare că marele inventator român obișnuia să-și câștige banii de buzunar reparând ceasurile colegilor săi de școală, astfel că încăperea în care locuia arăta ca un muzeu al ceasurilor, de cele mai multe ori.
Se pare că, în anul 1901, Aurel Vlaicu a stat față în față cu moartea pentru prima dată. Construind un autoturism pe aburi.
„Maşina s-a stricat în timpul cursei de probă, care a avut loc în curtea şcolii, în prezenţa profesorului de fizică, cu inventatorul la cârmă. Vlaicu a uitat frâna şi puţin a lipsit să nu aibă un sfârşit timpuriu, zdrobit de zidul curţii, de care i s-a sfărâmat vehiculul”, îşi amintea, de asemenea, prietenul său, Alfred Pilder, conform surselor menționate anterior.
Însă cum Aurel Vlaicu nu era pisică, astfel că nu avea șapte vieți, în 1913 își pierdea viața, mai exact în data de 13 septembrie când, încercând să traverseze Carpații cu avionul său Vlaicu II, ajungea să se prăbușească și să-și piardă viața.
Acesta este înmormântat la cimitirul Bellu, din Capitală.