S-a anunțat ce evenimente speciale au loc de Ziua Aviației 2022. Ziua Aviaţiei este sărbătorită pe 20 iulie, de Sfântul Ilie, și va fi marcată şi în 2022 printr-o serie de evenimente, în toate oraşele importante din România. Programul complet, în rândurile de mai jos.
Forţele Aeriene Române își sărbătoresc ziua în fiecare an pe 20 iulie, în aceiași zi în care se sărbătorește și Sfântul Ilie, care este considerat ocrotitorul spiritual al piloților. De asemenea, de Ziua Aviaţeiei, au loc evenimente speciale organizate în cele mai importante oraşe din ţară. Şi în acest an, Forțele Aeriene anunță că vor avea loc demonstraţii în nu mai puțin de 25 de oraşe ale țării.
Astfel, pe 20 iulie, cerul din Capitală va fi survolat de zeci de avioane, precum F-16, Eurofighter Typhoon, An-30, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Boeing 737 sau Extra 300 şi 330, de ziua Zilei Aviaţiei.
În plus, vor avea loc demonstraţii şi în Piatra Neamț, Târgu Neamț, Suceava, Botoșani, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Galați, Brăila, Focșani, Adjud, Onești, Caracal, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Târgu Lăpuș, Groșii Țibleșului, Dej, Gherla, Turda, Luduș, Târgu Mureș, Sighișoara, Mediaș, Alba Iulia și Aiud, conform Forţelor Aeriene Române.
„Cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, miercuri, 20 iulie, începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori în memoria eroilor aviatori.
Pe timpul ceremoniei vor evolua aproximativ 20 de aeronave militare de tip F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, Antonov AN-30, IAR-330, IAR-99 aparţinând Forţelor Aeriene Române, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon aparținând Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, două aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene, 2 elicoptere tip EC-135 aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, 2 elicoptere IAR-330 Puma ale Serviciului Român de Informaţii, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom precum și 4 aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României”, au transmis Forțele Aeriene Române.
Forțele Aeriene Române reprezintă aviația militară a Armatei Române, înființată în data de 1 aprilie 1913, prin aprobarea Legii privind Organizarea Aeronauticii Militare de către Parlamentul României, istoria aviației militare române începe odată cu Ordinul nr. 7925/5 noiembrie 1909 prin care se ordona Arsenalului de Construcții al Armatei din București construirea unui avion după indicațiile și sub supravegherea lui Aurel Vlaicu.
Aviația militară a țării noastre a participat activ la luptele din Al Doilea Război Balcanic, din Primul Război Mondial, din Războiul româno-ungar din anul 1919 și din al Doilea Război Mondial. Acum, Forțele Aeriene Române au un efectiv de 9600 de persoane și 164 de aeronave, fiind într-un proces continuu de modernizare și reorganizare.