02 iun. 2022 | 19:28

„Românul care a vorbit cu Dumnezeu”: Petrache Lupu sau „Sfântul de la Maglavit”, de la nebun la sfânt

CHESTII

Petrache Lupu a fost un cioban fără carte, fiind cunoscut ca „românul care a vorbit cu Dumnezeu”. Află cum a ajuns acesta să comunice cu „Moșu”.

„Sfântul de la Maglavit” așa cum i se mai spunea, îl vedea pe „Moșu” și discuta, primind învățături. Ulterior, „Moșu” a fost identificat ca fiind Dumnezeu. Acum, pelerinii iau cu asalt micul sat din Oltenia, cu toate că acesta nu este declarat cu acte.

Oamenii se înghesuie înspre sătucul din Oltenia, care devine veritabil loc de pelerinaj, chiar dacă fără acte în regulă. Opiniile sunt diverse, iar notorietatea personajului este enormă. Ajunge să fie invitat de regele Carol al II-lea la Palatul său de la Peleş şi este adus pe frontul de Răsărit de Mareşalul Antonescu (căruia se pare că i-ar fi prezis înfrângerea şi că „din steaua mare care vine de la Răsărit va curge mult sânge pe pământul ăsta”).

Doi jurnaliști evrei anunțau în ziarul de stânga Dimineața ceea ce urma să devină una dintre cele mai cunoscute dispute religioase din perioada interbelică a României. Cei doi ziariști au călătorit în același compartiment al trenului alături de un preot din Maglavit.

Aceștia se îndreptau spre Băile Olănești, iar pe drum cei doi au auzit povestea celui care-L vedea pe Dumnezeu. Cei doi ziariști au știut că această poveste poate fi un articol de senzație, astfel că au plecat de urgență către Maglavit.

Aceștia, după ce au primit exclusivitatea preotului, s-au întors în București unde au reușit să facă senzație. După ce mii de români au citit articolul, preotul și primarul din Maglavit au încercat să răspundă întrebărilor fără sfârșit, încercând să explice pe înțelesul tuturor.

Petrache Lupu cioban inselatorie sfant

Petrache Lupu a fost un cioban din comuna Maglavit, care a pretins că a avut mai multe viziuni divine în cursul anului 1935, într-un loc numit La Buturugi

Petrache Lupu era ciobănașul care „vorbea cu Dumnezeu”

Pentru că parohul Maglavitului nu era convins de corectitudinea reportajelor din Dimineața, acesta s-a adresat ziarului Curentul pentru a veni să facă un reportaj acolo. Din cauza faptului că personajul principal era un ciobănaș fără carte, acest lucru a trezit suspiciuni științifice într-o sociatate care se afla pe traiectoria modernizării.

Cu toate acestea, un Moise al secolului XX a fost declarat ca fiind sănătos din punct de vedere psihic și fizic. Ca și cum această vâlvă nu era suficientă, Maglavitul ajunge să capete conotații culturale sau metafizice. Spre exemplu, Camil Petrescu le spunea politicienilor de la acea vreme să meargă la Maglavit în speranța că poate va avea loc o minune prin care aceștia să devină mai înțelepți.

Petrache Lupu ciobanul care sustine ca a vorbit cu Dumnezeu

Orfan de la 5 ani, Lupu a fost crescut în mai multe familii din sat. Nu a beneficiat de niciun fel de educație școlară și a rămas analfabet, cu un vocabular redus.

În timp ce unii scriitori ai vremurilor afirmau că Petrache Lupu este un sfânt, pe de altă parte, ceilalți susțineau că acesta este doar un nebun. Acest caz nu a fost doar despre Petrache Lupu, ci și despre societatea de altădată a României.