14 iun. 2022 | 12:50

Românii, săraci și fuduli: ne văităm de prețul la ulei, dar plecăm în concedii de lux

ACTUALITATE
Românii, săraci și fuduli: ne văităm de prețul la ulei, dar plecăm în concedii de lux

România este o țară a paradoxului. Dacă analizezi doar câteva elemente ce caracterizează comportamentul de consum, realizezi că efectiv nu știi ce să mai crezi despre conaționalii noștri. Suntem săraci, dar fuduli, ne place să epatăm și nu ne uităm la bani, indiferent de cât de greu ne e, doar ca să ne facem mofturile.

Acestea ar fi, pe scurt, concluziile pe care le conturăm, după ce analizăm ce planuri au românii noștri pentru concediile din acest an.

Ce mai fac românii cu banii, în plin puseu inflaționist

În timp ce protestăm în fața benzinăriilor și facem stocuri de ulei cât să ne ajungă pentru trei vieți, planificăm concedii de lux, în străinătate.

Cu o inflație de aproape 14% și cu salarii ce nu au ținut nici pe departe pasul cu scumpirile, românii nu se uită la bani când e vorba de distracție și relaxare. Parcă vrem să ne luăm revanșa pentru ultimii doi ani, în care foarte puțini dintre noi și-au mai permis, din varii motive, un concediu în afara țării. Acum, se resimte un puternic interes pentru vacanțele departe de granițele țării.

Se vede cel mai bine acest nou curent din căutările efectuate de conaționalii noștri pe Google.

Cei de la Google vorbesc despre faptul că volumul căutărilor legate de călătorii (destinaţii, cazare, transport) a fost, în mai 2022, cu 35% mai mare decât în aceeaşi lună a din 2019.

„Date din căutările pe Google ne arată că interesul românilor pentru vacanţe şi călătorii a revenit în 2022, odată cu ridicare restricţiilor anti-COVID. Românii se orientează din nou către destinaţii din străinătate, cele mai căutate ţări fiind cele deja tradiţionale pentru petrecerea concediului de vară: Grecia şi Turcia. În primăvara acestui an, românii au căutat cazări în destinaţii internaţionale chiar mai mult decât în 2019. Căutările pe destinaţii şi cazări din România rămân majoritare, însă eliminarea restricţiilor de călătorie internaţionale a adus o scădere a lor faţă de 2019”, a declarat Oana Dumitrescu, industry manager Google România.