Riscurile expunerii necontrolate la soare: cât de grav de poți îmbolnăvi și cum poți evita acest lucru
Vara se apropie cu pași repezi și doar puțin a mai rămas până când vom petrece ore în șir pe plajă, făcând baie sau savurând o băutură răcoritoare, în timp ce ne bucurăm de valurile mării și cei dragi din jurul nostru. În toată această ecuație a fericirii intervine și Soarele. Știm, știm că ți-a fost dor de el, tocmai de aceea venim cu niște recomandări practice, de la medici, pentru a nu regreta întâlnirea cu razele lui de vara aceasta!
Din nefericire, oricât de mult ți-ar plăcea să stai la soare, efectele sale asupra sănătății tale pot fi dintre cele mai grave, pe termen lung, dacă expunerea nu este controlată și nu folosești produse care să protejeze pielea de agresiunea radiațiilor solare.
Cât de grav îți poate fi afectată sănătatea, dacă nu ești atent cu expunerea la soare
Primul simptom pe care îl resimți, dacă stai prea mult la plajă, fără să te protejezi, se va manifesta prin apariția unor arsuri, fie localizate în anumite zone (cele mai expuse), fie pe întreaga piele.
Ei bine, cu siguranță fiecare dintre noi a traversat măcar o dată în viață un astfel de episod, mai ales în copilărie, când furați de mirajul jocurilor și glumelor, nici nu băgam de seamă că puteai să prăjești ouă pe pielea noastră! Ceea ce urma, ne amintim, din păcate! Nopți nedormite, febră, usturimi, dureri musculare, dureri de cap și uneori chiar și probleme la stomac, manifestate prin scaune diareice, deshidratare.
Nici măcar când toate aceste simptome treceau nu puteam spune c-am scăpat. Amintirea rămânea săptămâni bune pe pielea noastră, asemenea unui tatuaj, prin pielea care se decojea efectiv de pe noi.
Ei bine, deși aceste amintiri ne stârnesc astăzi amuzamentul și nostalgia acelor vremuri, adevărul este că arsurile solare pot avea consecințe mult mai grave pe termen lung decât câteva nopți nedormite și un aspect neuniform al pielii pe o perioadă determinată de timp!
Din cauza expunerii necontrolate la radiațiile solare, există riscul apariției cancerului de piele.
Medicii avertizează asupra faptului că s-au înmulțit cazurile de persoane diagnosticate cu această boală și că e vital să începem să conștientizăm că deși ne place să stăm la soare, e plăcut, e distractiv, iar pielea bronzată este mult mai aspectuoasă, e necesar să ne protejăm pielea aplicând loțiuni cu factor de protecție solară.
„Din păcate, ratele cancerului de piele sunt în continuare în creștere și facem tot ce ne stă în putință pentru a încerca să minimizăm acest lucru, iar utilizarea de protecție solară este o componentă a acesteia”, a spus dr. Darrell Rigel , profesor clinic de dermatologie la Mount Sinai Icahn School of Medicine din Orașul New York.
Specialiștii susțin că în perioada verii ar trebui să ne protejăm pielea cel mai bine, soarele fiind atunci cel mai puternic și agresiv. Dacă ne dorim totuși să fim în permanență protejați, trebuie să folosim loțiuni cu factor de protecție pe întreaga perioadă a anului. Astfel, vom lupta eficient împotriva cancerului de piele, reușind totodată să prevenim îmbătrânirea accelerată și prematură a țesutului pielii, încă o consecință a expunerii iraționale la soare.
„Evident, vara suntem mai expuși la mai mult soare, dar în orice zi ar trebui să fim conștienți de faptul că radiațiile ultraviolete sunt un cancerigen bine-cunoscut, în afară de faptul că poate accelera îmbătrânirea pielii”, a spus. Dr. Adam Friedman , profesor și președinte al departamentului de dermatologie la George Washington School of Medicine and Health Sciences.
Mulți oameni cred un mit și anume acela că nu toți trebuie să aplice creme și loțiuni cu factor de protecție. Există acea credință falsă în faptul că doar persoanele cu pielea foarte albă trebuie să se protejeze. Este complet fals, avertizează experții în dermatologie!
Adevărul este că pielea mai închisă oferă mai multă protecție împotriva soarelui, dar asta nu înseamnă că este complet imună la daunele solare, au spus experții.
Potrivit datelor cercetătorilor din Statele Unite ale Americii, persoanele de culoare au un risc mai mic de melanom decât albii, dar totuși se confruntă cu un risc ce nu ar trebui neglijat și ignorat.
Arsurile solare pot apărea pe toate tipurile de piele – în multe culori – și pot duce la îmbătrânirea prematură pentru oricine, indiferent de pigmentul său.
Cea mai dificilă misiune este, spun specialiștii, găsirea produsului potrivit. Pentru persoanele cu pielea mai deschisă la culoare, poate fi destul de simplu, dat fiind că majoritatea cremelor albesc pielea, deci diferența nu se vede! Problema de aspect intervine pe măsură ce pielea este mai închisă. Pentru unii oameni, poate fi neplăcut să se afișeze pe o plajă mânjiți practic cu o cremă albă pe piele. Tocmai din acest motiv, e indicat să cauți o loțiune care se absoarbe în piele și care arată bine, fără să se vadă de la un kilometru că te-ai dat cu ea.
Ceea ce e important de menționat în această direcție este faptul că, în zilele noastre, putem cădea ușor în capcana de a cumpăra un produs, doar pentru că ni-l recomandă cineva. Trăim în era în care influencerii chiar influențează comportamentul nostru de consum, motiv pentru care ar trebui să alegi produse testate de tine, într-un magazin specializat, nu produse despre care un necunoscut îți spune că ți e potrivesc.
Și un consult la medicul dermatolog ar putea fi edificator într-o astfel de situație, cu precădere dacă prezinți anumite probleme la nivelul texturii pielii. De exemplu, dacă suferi de acnee sau afecțiuni mai grave. Ai putea avea nevoie de produse cu efect terapeutic.
„Nu există un singur produs care să fie potrivit pentru toată lumea”, a spus Friedman. „Nu este întotdeauna ușor să găsești unul care să se arate frumos pe piele.”
Regula de aur în protecția solară
Poate fi cu adevărat dificil să stabilești o modalitate prin care să-ți protejezi pielea, să găsești produsele potrivite, etc. Tocmai de aceea, experții recomandă următorul sistem de acțiune:
Primul pas constă în identificarea nevoilor tale: ai nevoie de o cremă de protecție de zi cu zi sau pentru a merge la plajă?
Dacă e vorba despre o protecție zilnică, poți opta pentru un fond de ten sau o cremă hidratantă cu factor SPF, care te va proteja, fiind deja intrată în rutina ta zilnică, dacă folosești aceste produse frecvent.
În cazul în care vrei să te protejezi pentru o expunere la soare, la plajă, în vacanță, ai nevoie de o protecție pentru tot corpul, care să fie și rezistentă la apă, dacă ai de gând să faci baie în mare. Mai mult, chiar dacă pe prospectul anumitor creme e indicată o perioadă mai îndelungată în care protecția e garantată, medicii dermatologi recomandă reîmprospătarea cremei, cu un nou strat, la fiecare două ore pe plajă. De asemenea, dacă ai intrat în apă, chiar și cu un produs rezistent la apă, trebuie să aplici din nou crema.
Dacă vei ține cont de aceste reguli simple, vei reuși să scazi exponențial riscurile de a dezvolta o afecțiune a pielii pe baza expunerii iraționale la radiațiile solare!