04 dec. 2022 | 10:55

REVIEW The English: miniseria western cu Emily Blunt care te duce cu gândul la Frații Coen

ACTUALITATE
REVIEW The English: miniseria western cu Emily Blunt care te duce cu gândul la Frații Coen

The English este, în acest moment, unul dintre cele mai interesante seriale pe care le poți vedea, dacă îți place această nișă, evident. Te va ține legat de ecran, iar asta e o garanție.

Poate că ar trebui să menționez încă de la început că The English este un western, însă nu unul clasic, așa cum te-au obișnuit, spre exemplu, „greii” genului, Clint Eastwood sau Steve McQueen.

The English, miniseria care face tranziția dintre nou și vechi

Desigur, imaginile din The English sunt cât se poate de western, însă ai să observi, la un moment dat, o anumită doză de ironie, iar asta se va manifesta prin exagerarea anumitor elemente de decor.

Emily Blunt joacă rolul principal, tot ea, ocupându-se, deopotrivă, și de producție. Și, pentru că tot am ajuns la Blunt, acrrița este, din păcate, minusul acestui serial. Practic, nu prea poți să faci diferența între maniera de interpretare a acesteia în The English și cea din alte filme în care, probabil, ai mai văzut-o, lipsindu-i acel cameleonism actoricesc pe care au puțini actori, în momentul de față.

Totuși, revelația acestei miniserii este Chaske Spencer, actorul care îl interpretează pe indianul „trădător” Eli Whipp. Spencer reușește să intre în pielea personajului său cu o versatilitate greu de reprodus, întruchipând deopotrivă spiritul indian, însă și tranziția sa către cultura americană.

Whipp este un domn și îl respecți pentru asta.

Cât despre scenariu, te sfătuiesc să îi dai timp pentru a se instala în mintea ta, așa cum faci și în cazul oricărui film produs de Frații Coen. Răbdarea ta va fi recompensată cu un deznodământ interesant. Până la venirea acestui moment, vei fi ținut în priză de replici amuzante, scene neprevăzute, dar și de personaje care îți vor stârni interesul.

În cazul în care te întrebai, The English poate fi văzut, în acest moment, pe Amazon Prime Video.

 

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele