03 feb. 2022 | 13:55

Regizorul Independence Day dă de pământ cu Star Wars, DC și Marvel: ce a zis despre filmele acestor giganți

ACTUALITATE
Regizorul Independence Day dă de pământ cu Star Wars, DC și Marvel: ce a zis despre filmele acestor giganți

Regizorul de „Independence Day”, Roland Emmerich, a vorbit despre francize ca MCU, DCEU și Star Wars care, în opinia sa, ruinează industria filmelor moderne.

Regizorul de „Independence Day”, Roland Emmerich, a susținut recent că francize precum MCU, Marvel sau Star Wars nu fac altceva decât să distrugă filmele. Pe lângă „Independence Day”, Emmerich este, de asemenea, creierul din spatele câtorva dintre filmele nișate pe „apocalipsă”, din ultimele trei decenii, ca „The Day After Tomorrow” (2012), și continuarea din 2016 a filmului său de succes, „Independence Day: Resurgence”. Cel mai nou film al lui Emmerich, „Moonfall”, va fi lansat pe 3 februarie 2022.

Filmele Star Wars, DC și Marvel, lipsite de creativitate scenaristică?

Emmerich nu este, desigur, primul regizor renumit de la Hollywood care dă de pământ cu francizele de succes ale momentului. În timp ce își promova filmul „The Irishman”, celebrul regizor Martin Scorsese a declarat că filmele MCU nu ar trebui distribuite la cinema. Scorsese a sugerat că blockbuster-urile pline de acțiune sunt „mai potrivite pentru parcurile tematice”, sugerând că, în realitate, acestea nu ar fi filme și nu ar trebui tratate ca atare.

Se pare că ideea potrivit căreia cele trei entități cinematografice ar fi lipsite de creativitate este împărtășită de foarte mulți regizori consacrați de la Hollywood, după cum am putut vedea în cele scrise anterior.

Într-un interviu recent, acordat Den of Geek, Emmerich a fost întrebat dacă este greu, momentan, să faci un film de acțiune, în epoca în care Marvel și DC par să fi pus monopol pe acest gen.

„O, da! Pentru că, firește, Marvel, DC Comics și Războiul Stelelor au acaparat cam tot ce se putea. Acest lucru nu reușește decât să ne distrugă, puțin câte puțin, industria, pentru că nimeni nu mai face filme cu scenariu original, în zilele noastre”, a spus Roland Emmerich, pentru sursa citată anterior.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele