Răspunsul Apple, în cazul sistemelor terțe de plată în aplicațiile matrimoniale

Răspunsul Apple, în cazul sistemelor terțe de plată în aplicațiile matrimoniale

Un tribunal din Olanda a decis că Apple trebuie să faciliteze folosirea sistemelor terțe de plată în cazul aplicațiilor matrimoniale. Acum, gigantul tech a dat un răspuns public în acest sens.

Olanda a emis a șasea amendă de cinci milioane de euro pentru Apple, după șase săptămâni de când autoritățile au decis că Apple nu respectă decizia judecătorească. Valoarea cumulată a amenzii a ajuns la 30 de milioane de euro. Acum, Apple a declarat că a făcut modificările cerute.

Apple, răspuns în cazul Olanda

Autoritățile olandeze consideră că există piedici puse intenționat în calea folosirii sistemele terțe de plată. Apple spune că cere doar o „modificare tehnică minoră” din partea dezvoltatorilor. Compania americană nu spune, însă, nimic despre comisionul de 27%, pe care vrea să-l oprească de la aplicațiile care folosesc sisteme terțe de plată.

Așadar, aceste aplicații vor fi nevoite să plătească un comision cu doar trei procente mai mic decât cel normal. Astfel, dezvoltatorii ar putea ajunge să plătească mai mult dacă nu folosesc sistemul de plată al companiei tech. În acest context, gigantul vrea să creeze un avantaj evident pentru propriul sistem de plată în fața sistemelor terțe, cu scopul de a descuraja dezvoltatorii care ar dori să folosească un sistem terț de plată.

Pentru a-ți da un context mai larg, autoritatea de concurență din Olanda a majorat încă o dată, săptămâna trecută, o amendă aplicată Apple pentru nerespectarea unui ordin antitrust legat de tehnologia de plată și aplicațiile de întâlniri.

Așadar, pedeapsa cu amenzi săptămânale de cinci milioane de dolari aplicată de Olanda gigantului tech continuă să-și producă efectele. S-a ajuns deja la jumătate din amenda maximă prevăzută, conform TechCrunch.

Autoritatea pentru Consumatori și Piețe din Țările de Jos a aplicat Apple cea de-a cincea amendă săptămânală de cinci milioane de dolari, amendă prevăzută de o decizie legată de facilitarea sistemelor terțe de plăți. Ca referință, această decizie prevede ca până în momentul în care Apple aplică cu bună credință decizia autorității locale, compania americană să fie amendată în fiecare săptămână cu câte cinci milioane de dolari.

Citește și: