Programul Rabla 2022: ce se întâmplă cu piața auto și ce preferă românii în materie de autoturisme
Datorită Programului Rabla, piața de autovehicule din România și-a continuat creșterea în 2022. Iată cum arată cifrele.
După cum arată datele DRPCIV, luna martie a adus o creștere totală a pieței auto de 25,93%, cu un volum total de 15.450 de vehicule înmatriculate, cu mai bine de 3.000 în plus față de anul trecut, în aceeași lună. Segmentul de autoturisme a înregistrat un volum de 11.025 unități, care reprezintă o creștere de nu mai puțin de 40,25% față de martie 2021.
Astfel, pentru prima dată în ultimii doi ani este depășit nivelul din 2019 al pieței de autoturisme. În ceea ce privește cele mai vândute mărci, în martie, acestea au fost Dacia, cu 2494 de unități, care a reușit o creștere de 40% față de volumul înregistrat anul trecut, urmată pe locul doi de Ford, care aproape că și-a dublat vânzările, cu 983 de unități, față de 518, câte înregistra în 2020. Toyota se situează cu 865 de unități, cu 50% mai multe, și Hyundai o urmează, cu 863 de unități, cu 58% în plus.
Mai mult, Dacia Duster a fost cel mai vândut automobil (conform înmatriculărilor), cu 678 de unități. Acest lucru arată că oamenii doresc mult acest model, însă prețul este cel care îi ține pe români departe. Pe locul al doilea s-a situat modelul electric Spring (637 de unități), care revine cu vânzări bune, odată ce Rabla a început să-i ofere subvenția echivalentă cu jumătate din prețul său. Popularul Dacia Logan încheie podiumul cu 612 unități, fiind urmat de Ford Puma (514 unități) și de Sandero (435 unități).
În concluzie, după trei luni din anul curent, piața de autoturisme noi are o creștere de aproape 40%, cu un volum total de 29.000 de unități înmatriculate.
Fanii Dacia se îngrămădesc la început de an: nici nu mai așteaptă Rabla 2022
În timp ce piața auto globală încearcă în continuare să se adapteze la presiunea crizei semiconductoarelor, Dacia pare să înregistreze victorie, după victorie. Nici măcar nu a fost nevoie să înceapă programul Rabla 2022, pentru ca românii să se înghesuie să devină proprietari.
În luna martie, statisticile referitoare la înmatriculările din februarie, de pe teritoriul României, au ajuns online. Cu această ocazie, vedem că piața auto de pe meleaguri mioritice bate în revenire. Nu am revenit încă la perioada pre-pandemică sau a lunilor de vară din 2021, dar situația este îmbucurătoare, iar trendul, unul optimist.
În luna februarie a acestui an, pe teritoriul României, s-a înregistrat un avans de 25% pe zona înmatriculărilor de autoturisme și de 15,34% pe celelalte motorizate, de la tiruri și camioane până la motociclete. În cifre clare, discutăm de 8.616 autoturisme înmatriculate luna trecută pe teritoriul țării, o creștere de aproximativ 2000 comparativ cu luna similară din 2021 sau 24,92%.