03 oct. 2022 | 16:11

Prima persoană vaccinată împotriva variolei maimuței în România, cine este. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

ULTIMA ORĂ
Prima persoană vaccinată împotriva variolei maimuței în România, cine este. Anunțul făcut de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, 3 octombrie, că prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei a fost administrată la contactul unui pacient diagnosticat cu acest virus. Potrivit MS, în ultima săptămână, nu au fost confirmate noi cazuri de boală în România. Până în prezent, în țara noastră au fost diagnosticate cu variola maimuţei 40 de persoane.

Primul român vaccinat împotriva variolei maimuţei

„INSP ne-a informat că a fost administrată prima doză de vaccin împotriva variolei maimuţei. Este vorba despre contactul unui pacient diagnosticat cu această boală”, a spus Ministerul Sănătății.

Săptămâna trecută, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, desfăşurat în format hibrid, a adoptat hotărârea privind transmiterea solicitării de asistenţă internaţională, prin Mecanismul de Protecţie Civilă al UE, pentru accesarea dozelor de medicamente necesare tratării unui număr de aproximativ 150 de pacienţi infectaţi cu virusul variola maimuţei.

DSU (Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă) va dispune măsurile necesare în vederea activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, în scopul identificării posibilităţilor de sprijin.

Focarul de variolă, o urgenţă medicală internaţională

La jumătatea lunii septembrie, Ministerul Sănătății a precizat că România a primit 5.060 doze de vaccin împotriva variolei maimuţei, în baza unui contract de donaţie încheiat între MS şi Comisia Europeană. Serul se administrează contacţilor direcţi ai persoanelor confirmate cu această afecțiune, preferabil în intervalul 4- 14 zile după expunere.

Şedinţa CNSU a avut loc după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat, în data de 23 iulie 2022, că focarul de variolă devine urgenţă de sănătate publică de interes internaţional. Însă, medicul Alexandru Rafila a ținut să sublinieze că virusul nu reprezintă „în niciun caz o problemă de sănătate publică” şi că reunirea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nu este „nimic care să ne înspăimânte”, oficialul român explicând că este procedura tehnică prin care antiviralul care tratează boală poate fi solicitat.

Eradicarea afecțiunii este puțin probabilă în SUA

Nu se știe exact dacă virusul variolei maimuțelor va fi eliminat din SUA în viitorul apropiat, potrivit unui raport publicat de Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor. CDC, într-un rezumat tehnic, a spus că focarul încetinește pe măsură ce disponibilitatea vaccinurilor a crescut, oamenii au devenit mai conștienți de cum să evite infecția, iar imunitatea a crescut probabil în rândul bărbaților gay și bisexuali, grupul cel mai afectat de afecțiune.

Dar transmiterea virusului ar putea continua la nesfârșit în rândul bărbaților homosexuali. Agenția federală a Departamentului de Sănătate Publică al SUA spune că nu are o proiecție a numărului total de oameni care ar putea fi infectați de variola maimuței.

În vară, Administrația Biden a declarat această boală o urgență de sănătate publică, într-un efort de a intensifica vaccinurile, testarea și tratamentul în SUA.