Președinția UE, întâlnire cu miniștrii de Interne din România, Bulgaria și Croația pentru aderarea la Schengen
Președinția cehă a Uniunii Europene a convocat miniștrii de interne din țările care urmează să adere la Spațiul Schengen, pe 13 septembrie, la Praga. Miniștrii de interne din România, Bulgaria și Croația vor fi prezenți pentru o analiză în vederea aderării la Schengen, conform prim-vicepreședintelui PNL Rareș Bogdan.
Întâlnire la nivel înalt privind aderarea României la Schengen
„Vicepremierul ceh Vit Rakušan, totodată ministru de Interne, a afirmat acum câteva minute în Comisia LIBE (Libertăți civile, Justiție și Afaceri Interne) a Parlamentului European că una dintre ambițiile Președinției cehe a UE este urgentarea procedurilor privind aderarea României, Bulgariei și Croației”, a scris Rareș Bogdan pe pagina sa de Facebook.
„Președinția Consiliului UE a invitat miniștrii de Interne din România, Bulgaria și Croația la Praga pe 13 Septembrie pentru a analiza situația aderării la Schengen. «Trebuie luate măsuri ca România și Bulgaria, care îndeplinesc condițiile tehnice încă din 2011, să poată beneficia de acest statut», a adăugat vicepremierul. El a subliniat că «totul depinde de a doua rundă a acestei discuții, programată pentru sfârșitul lunii septembrie»”, a adăugat eurodeputatul PNL.
„Mulțumim, așteptăm lucruri concrete! Românii au cheltuit enorm pentru securizarea frontierelor, îndeplinesc criteriile tehnice din 2011, deci a-i tine la ușă e nedrept, ca să nu mai spun că e imoral. Ungaria, cel mai eurosceptic stat membru, ca sa fiu elegant, e in Schengen, iar România, cel mai eurooptimist, nu e. Dacă asta e normal…”, încheie prim-vicepreședintele PNL.
Cancelarul Olaf Scholz a declarat că România, Bulgaria și Croația îndeplinesc toate condițiile pentru aderare.
„Schengen este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene și ar trebui să o protejăm și să o dezvoltăm. Acest lucru înseamnă, de altfel, eliminarea decalajelor rămase”, a declarat el, potrivit textului unui discurs care urmează să fie rostit la Praga.
„Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate cerințele tehnice pentru o aderare deplină. Voi depune eforturi pentru ca acestea să devină membri cu drepturi depline.”