Președintele țării: nu putem să explicăm că acum nu creştem nici salariile, nici pensiile. Trebuie să fim realişti

Președintele țării: nu putem să explicăm că acum nu creştem nici salariile, nici pensiile. Trebuie să fim realişti

Șeful statului a vorbit marți despre multiplele crize care macină economia românească, în acest context internațional deosebit de sensibil. Liderul de la Cotroceni se declară mulțumit de modalitatea în care Guvernul gestionează situația din prezent, dar consideră că experții în economie ar fi trebuit să anunțe că vine această criză, pentru ca autoritățile să se pregătească mai bine.

„M-aş fi bucurat ca aceşti experţi să ne spună înainte că vine criza, ca să ne pregătim un pic. Aşa, post festum, este uşor de comentat. Guvernul îşi face treaba cât poate de bine”, a declarat, marți, președintele Klaus Iohannis.

Pensii și salarii mai mari ar însemna și inflație mai mare

E dificil ca în această perioadă să poți comunica eficient cu oamenii și să-i ai aliați în contextul în care oamenii-și doresc majorări de venituri, dar tocmai astfel de soluții ar înrăutăți situația, a mai explicat, cu alte cuvinte, președintele, care susține că e greu ca populației să-i explici că majorările de salarii și pensii pot aduce noi scumpiri.

Practic, dacă se majorează salariile și pensiile, iar inflația crește peste acel procent, oamenii nu vor căpăta o putere de cumpărare mai mare. În continuare, acel surplus de bani primit se va duce în gaura neagră a inflației. Deși e greu de identificat o soluție care să ne salveze în acest moment de sub valul de scumpiri prezent pe tot continentul, șeful statului dă asigurări că se depun eforturi pentru a se identifica și adopta măsuri benefice populației.

„Nu putem să explicăm populaţiei că acum nu creştem nici salariile, nici pensiile, ca să nu creştem inflaţia şi pe urmă mai vedem. Trebuie să fim realişti. Oamenii au aşteptări şi ele sunt legitime, de la Guvern, să vină cu soluţii şi acum şi pentru termen mediu şi pentru termen lung şi din câte am discutat cu premierul şi cu miniştrii şi discutăm destul de frecvent şi discutăm şi la nivelul coaliţiei, toate aceste chestiuni sunt avute în vedere şi se lucrează pe ele”, a mai punctat președintele.

Președintele oferă și o explicație pentru deteriorarea economică pe care o resimțim. Actuala criză inflaționistă este pusă pe seama războiului de la graniță. De altfel, nu este pentru prima dată când oficialul de la Cotroceni vorbește despre legătura directă dintre război și problemele economice ale României, el întărindu-și acum poziția deja cunoscută de opinia publică.

„Este important să vedem cum am ajuns aşa, dintr-o dată, în această criză economică, preţuri în creştere, inflaţie în creştere, şi atunci găsim totuşi destul de repede explicaţia, este vorba despre războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, război care a venit cu o abordare care a scumpit prima dată energia, acum se scumpesc alimentele şi întreaga economie globală a intrat într-o fază complicată din cauza acestui război.

Sigur, în plan naţional este nevoie de măsuri de corectare şi măsuri care vin în sprijinul populaţiei, de aceea am mai spus-o şi altă dată şi o repet, este foarte bine că în România avem un guvern de coaliţie, care se sprijină pe o majoritate solidă în Parlament şi astfel poate să vină cu măsuri care ameliorează impactul acestor creşteri de preţuri”, a mai precizat Klaus Iohannis.

Citește și: