Platforma educațională care le oferă tuturor elevilor cursuri online: cum funcționează Note Bune
Elevii sunt ajutați să se pregătească pentru pentru susținerea examenelor la matematică și limba și literatura română. Asociația pentru Educație Digitală Bigger Picture lansează platforma educațională gratuită notebune.ro. Conținutul de pe Note Bune este gratuit, pentru a susține accesul egal la educație al tuturor copiilor.
Așadar, după mai bine de doi ani în care școala s-a desfășurat online, elevii de gimnaziu și liceu se întorc în clase. Cu toate astea, se păstrează ceea ce a fost eficient – resursele digitale care sprijină învățarea accelerată a materiei pentru Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională.
Împreună cu profesori foarte bine pregățiți, echipa #NoteBune le propune utilizatorilor o serie de cursuri online realizate în conformitate cu programa școlară. Astfel, elevii vor putea trece prin materie în câteva ore cu ajutorul lecțiilor video, a fișelor recapitulative și a testelor de evaluare ce vor putea fi rezolvate online.
Platforma Note Bune este gratuită
Pe platformă există zece clipuri educaționale cu teme importante din materia de BAC – Limba si literatura română – explică modul de rezolvare a celor trei subiecte de examen în funcție de cerințele și baremele de corectare.
„Ne-am îndreptat spre subiectele cel mai des vehiculate prin testele de antrenament și prin modelele oficiale: relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice, analiza perspectivei narative, modul de realizare a unui eseu, am exemplificat pe opere scrise de George Bacovia, I. L. Caragiale, Ion Creangă și am propus o sinteză a conceptelor necesare rezolvării subiectului”, spune mentorul Bogdan Rațiu – profesor MERITO și membru activ în ANPRO, conform unui comunicat de presă.
Mai mult, în luna aprilie, pe notebune.ro vor fi publicate și 15 clipuri care vor acoperi tematica și materia de BAC pentru matematică. De asemenea, copiii și profesorii vor putea urmări materiale conexe pe conturile de social media (TikTok si Instagram) și vor fi invitați la sesiuni live pentru a le adresa mentorilor întrebări despre examene.
„Pandemia ne-a arătat cât de multă nevoie este de resurse adaptate mediului online. Dacă am învățat ceva din această perioadă este că trebuie să le oferim elevilor conținut dedicat de foarte bună calitate. Notebune.ro este urmarea firească a nenumăratelor solicitări de a continua pilotul început cu „Evaluare națională online” de anul trecut, un proiect care s-a incheiat cu 2,2 milioane de reacții pe TikTok și sute de mii de accesări online. Mai mult, într-o piață educațională care devine din ce în ce mai monetizată, notebune.ro propune un conținut gratuit foarte bine realizat, dar și egalitate de șanse pentru toți elevii din România, indiferent dacă locuiesc într-un oraș mare sau într-un sat îndepărtat” spune Măriuca Mihăilescu, coordonatorul proiectului, conform aceluiași comunicat.