17 mai 2022 | 16:55

Pisica ta este mult mai inteligentă decât credeai: ce abilitate aparte au micile feline domestice

ACTUALITATE
Pisica ta este mult mai inteligentă decât credeai: ce abilitate aparte au micile feline domestice

Cu siguranță știai că pisica este unul dintre cele mai inteligente animale domestice. Cu toate astea, suntem absolut siguri că nu știai exact cât de inteligentă și, mai ales, ce este capabilă să înțeleagă, de fapt.

Cercetătorii au descoperit, de curând, că pisicile au abilități conversaționale speciale. Așadar, miunatul nu este doar un simplu sunet pe care pisica îl scoate, de dragul de-a sparge liniștea din casă. În realitate, ea îți vorbește și reușește să facă asta pe mai multe tonalități, în funcție de ceea ce vrea să îți comunice, în momentul respectiv.

Tot ce trebuie să faci tu este să fii suficient de atent la pisica ta, pentru a-ți da seama ce anume vrea să-ți transmită: îi e foame, o doare ceva, vrea s-o iei în brațe, ori poate a auzit o bârfă bună pe care vrea să ți-o împărtășească. Ne putem închipui că, dacă ar putea vorbi, ar fi extrem de bârfitoare.

Pisica ta știe cum te cheamă

În plus, față de ceea ce am zis anterior, se pare că pisica ta îți înțelege limba mai bine decât poți tu să o înțelegi pe a ei – ceea ce, în mod evident, te poate face să te întrebi cine este mai inteligent, dintre voi doi, de fapt?

Se pare că simpatica felină știe exact cum te cheamă, așadar, dacă te aude menționat într-o conversație, va ști exact că despre tine este vorba. Mai mult, dacă ai mai multe pisici, ele vor ști, de asemenea, ce nume poartă fiecare dintre ele, pentru că te vor auzi pe tine în timp ce le strigi.

Cu toate că nu era nevoie de un studiu în acest sens, cercetătorii au confirmat, totuși, ceea ce bănuia deja orice om care are în casă cel puțin o pisică.

Conform acestora, tot ceea ce s-a zis anterior s-ar aplica strict atunci când vorbim despre pisicile ținute în casă, nu și în cazul celor care trăiesc în sălbăticie.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele