Peștera Ialomiței și secretul mormântului mereu cald: locația unică din România unde trebuie să ajungi
Turiștii cu drag de munte pot vizita un loc unic în România, fiind vorba despre peștera Ialomiței. Aceasta reprezintă una dintre cele mai spectaculoase obiective turistice de pe teritoriul țării.
Peștera Regilor, așa cum mai este cunoscută peștera Ialomiței se regăsește în Masivul Bucegi, din județul Dâmbovița. Aceasta oferă un peisaj aparte, fiind unică în România. Turiștii care ajung acolo pot observa la intrarea în peșteră un cimitir al călugărilor care datează de acum câteva sute de ani.
Legendele locului spun că acesta primește energie divină, fiind mereu cald, în condițiile în care peștera se află la o altitudine de 1.700 de metri, într-o zonă abruptă, purtând hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Acest așezământ era ridicat în secolul al XVI-lea de către Mihnea Vodă, voievodul Țării Românești.
În anul 1510, el s-a adăpostit în această peșteră atunci când turicii se aflau pe urmele sale. Din receunoștință și ca semn de mulțumire către Dumnezueu, voievodul a decis să ridice lăcașul de cult după ce a scăpat de către aceștia. Lespedea de pe unul dintre mormintele din peșteră este tot timpul caldă.
“Măsurătorile radiesteziştilor au demonstrat că locul poartă încărcătură energetică, dar nu au putut spune de ce natură este această energie şi ce anume produce vibraţiile depistate în interiorul peşterii”, potrivit Agerpres.
Peștera Ialomița este un loc de poveste pe care nu trebuie să îl ratezi
Acest mormânt ar fi putut aparține unui călugăr ale cărui date sunt necunoscute. Această peșteră se desfășoară pe un singur nivel, măsurând o lungime de 480 de metri, iar aproximativ 400 de metri sunt accesibili turiștilor care ajung la acest obiectiv turistic.
Aceștia pot merge până la punctul „Altar”, iar restul de 80 de metri sunt reprezentați de galerii și săli. Peștera prezintă o diferență de nivel de 60 de metri și este străbătută de un pârâu, fiind desfășurată într-un mod mixt cu galerii și săli.
Peștera Ialomița urmează a fi reabilitată în întregime la decizia Consiliului Județean Dâmbovița. Până în prezent au fost amplasate 60 de pasarele și scări noi, precum și pavaj la intrare și finisarea platformei pentru drumul de acces.
Acest proiect are o valoare totală de 6.415.828, 68 lei, dintre care 4.665.725,12 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Fondului European de Dezvoltare Regională și buget național, iar 517.413,88 lei reprezintă contribuția financiară ce provine din partea Consiliului Județean Dâmbovița.