Locul din România în care îți dispare oboseala, imediat cum ai ajuns: zona misterioasă din Bucegi considerată un miracol de unii

Locul din România în care îți dispare oboseala, imediat cum ai ajuns: zona misterioasă din Bucegi considerată un miracol de unii

Munții Bucegi adăpostesc locul în care, teoretic, îți dispare oboseala de îndată ce ai ajuns. Află unde este zona misterioasă din Vârful Omu. Ca referință, stația meteo Vârful Omu, ilustrată în imaginea de mai sus (Foto: Partener TV), recrează perfect perioada vremurilor demult apuse.

Unele teorii afirmă că Platoul Munților Bucegi, în Vârful Omu există zona în care Cerul și Pământul se leagă. Acest loc este numit „centru al Pământului”, iar în legătură cu el circulă numeroase povești despre curcubee în plin soare, lumini aparte sau chiar „Piramida Energetică” de lângă Sfinx.

Una dintre zonele care dezvoltă un interes aparte este „Gura de Rai”. Se spune că odată aflat aici, oboseala dispare ca prin minune, iar organismul uman este pătruns de energii pozitive. Iubitorii de trasee montane afirmă că acest loc s-ar afla pe Piciorul Muntelui Doamnele, pe drumul care face legătura între Peștera și Doamnele.

Alții afirmă însă că „Gura de Rai” s-ar afla pe ruta Cabana Omu – Peștera, pe creasta Doamnelor. Vârfurile Omu, Caraiman și Bătrâna formează un triunghi, însă acest loc ar putea fi găsit cu mai mare greutate de un începător al traseelor montane.

Această zonă a reușit să trezească interesul chiar și al specialiștilor, însă înainte de anul 2000, aceste cercetări au fost oprite brusc. În urmă cu câțiva ani, în cadrul Institutului Terra a fost ridicată problema zonelor geopatogene, a celor care prezintă anomalii magnetice.

Platoul Bucegi
Platoul Bucegi (Foto: Nistorac Anastasia/ Flickr)

Locul din Bucegi unde oboseala dispare de îndată ce ai ajuns acolo

Specialiștii domeniului sunt de părere că ar fi vorba despre un loc legendar care ar face legătura între cer și pământ. Astfel, este vorba despre o zonă cu o suprafață de un kilometru pătrat unde are loc o energie magnetică atipică, zonă care aduce numeroase efecte benefice asupra organismului omului.

“Anomaliile geomagnetice cunoscute de specialiştii din domeniu apar în rupturile de falii, în reflexii ale scoarţei terestre sau în alte asemenea fenomene geologice care se înregistrează într-o forma atipică pe diagrame. Aici e vorba însă despre ceva necunoscut, un profil al diagramelor pe care nici profesorul Stănică, unul dintre cei mai buni geofizicieni de la noi, nu a ştiut să-l interpreteze. În acel moment am făcut legătura cu alt gen de anomalii atipice, pe care le cercetam de mai mult timp şi care se manifestă printr-o emisie de radiaţii patogene, încă rămase cu o origine necunoscută”, a spus Vasile Rudan, pentru adevarul.ro.

Cei care transmit energie organismului uman se numes megaliți. Aceștia se regăsesc la suprafață și cei care au ajuns în acest loc afirmă că fac ca oboseala să îți treacă de îndată ce ajungi acolo. Tot ei mai afirmă că anumite boli pot fi tratate cu ajutorul acestor energii.

Cristi Iordache afirmă că mai există o altă zonă cu astfel de proprietăți curative, fiind vorba despre zona Căldarea sau Șaua dintre Baba Mare și Sfinx. Acesta povestește că: “O prietenă a fost în acea zonă şi când s-a întors la cabană avea mâinile umflate, dar nu o durea nimic. Ne-a spus că nu ştie ce s-a întâmplat cu ea o perioadă. Aproape că a plecat dintre noi. A visat”.

Sfinxul din Bucegi, Muntii Bucegi
Sfinxul din Bucegi, Muntii Bucegi
Citește și:
Etichete: