„Pentru prima dată, această generație va merge la un magazin și nu va fi capabilă să ia ce vrea”. Mesajul șefului celui mai important fond de investiții

„Pentru prima dată, această generație va merge la un magazin și nu va fi capabilă să ia ce vrea”. Mesajul șefului celui mai important fond de investiții

Situația economică actuală, după doi ani asprii de pandemie și aproape două luni de la izbucnirea Războiului din Ucraina, se îndreaptă către un scenariu greu de acceptat, în special pentru generațiile tinere. Un mesaj recent al șefului celui mai mare fond de investiții din lume anunță penuria pe care o vor resimți milenialii pentru prima oară în viață. Cu inflația în creștere și prețurile tot mai ridicate la produsele de bază, cetățenii nu vor mai putea să își permită nici măcar strictul necesar.

Mesajul șefului celui mai mare fond de investiții din lume pentru generațiile de tineri

Președintele și totodată fondatorul companiei BlackRock a transmis un avertisment în care menționează impactul inflației asupra vieții cetățenilor lumii. Liderul care administrează active de 10 trilioane de dolari susține că șocul care se va resimți în principal asupra generației tinere, care nu este la fel de familiarizată cu lipsurile. Deși sunt obișnuiți cu haine la modă, petreceri, călătorii și gadgeturi de ultimă tehnologie, generația cunoscută drept millenials (născută în perioada 1981 – 1996) nu este obișnuită cu grija zilei de mâine.

În ciuda unor oportunități în carieră extrem de ridicate, tinerii de astăzi nu au resimțit, precum generațiile anterioare, ce înseamnă sărăcia. Acest fapt s-ar putea schimba în anii ce urmează, în contextul inflației și avertismentelor din domeniul economic. Rob Kapito, liderul BlakRock, susține că generația de tineri care a fost obișnuită că i se cuvine totul va avea un șoc când anumite bunuri vor deveni inaccesibile.

„Pentru prima dată, această generație va merge la un magazin și nu va fi capabilă să ia ce vrea”, a declarat acesta, potrivit revistei Fortune, în cadrul convenției anuale a industriei petroliere.

Avertismentul lui Elon Musk, lansat la debutul pandemiei

În Statele Unite, indicele prețurilor de consum a înregistrat o majorare de 7.9%, potrivit profit.ro, și reprezintă cea mai mare rată a scumpirilor din ultimii 40 de ani. În plus, Rezerva Federală Americană a transmis avertismente cu privire la inflația ridicată ce se va resimți și în următorii trei ani. Totodată, liderul BlackRock a avertizat că trebuie să ne pregătim pentru a face față schimbărilor ce urmează.

Inflația continuă să se accentueze după ce băncile centrale ale țărilor occidentale au făcut injecții monetare substanțiale în perioada 2020-2021. Scumpirile reprezintă deci rezultatul politicii de lockdown, în perioada în care guvernele au tipărit bancnote, fără acoperire, iar populația a fost nevoită să stea acasă, în timp ce livrările de bunuri și servicii au fost reduse.

Acest avertisment era transmis de către fondatorul Tesla, Elon Musk, încă din luna mai a anului 2020. El susținea că politica lockdown-ului a creat falsa impresie că poți să nu faci nimic și să te bucuri de abundență.

„Să fac lucrurile clare pentru proștii de acolo: dacă nu fabrici bunuri, nu există bunuri!”, declara atunci Musk.

Prețurile la mărfuri, în creștere, în întreaga lume

Abundența de lichidități a dus la declanșarea unor debușee pe piața imobiliară și până la criptomonede. Prețurile la petrol și gaze au fost ridicate prin injecțiile monetare, investitorii folosindu-se de criza din Ucraina ca pretext pentru aglomerarea piețelor cu ordine de cumpărare.

Cele mai importante creșteri de prețuri au afectat sectorul mărfurilor, unde indicele de profit a urcat la cel mai înalt nivel din ultimii opt ani. Potrivit portalului Trading Economics ratele de creștere înregistrate de grâu au urcat cu 68%, la cafea cu 83%, pentru lapte cu 35%, în cazul bumbacului cu 78%, 91% la ovăz, 64% la cobalt, 37% la bitum, 59% la aluminiu, 67% la cositor, 50% la zinc, 105% la nichel, 155% la magneziu, 31% la zahăr și porumb. Acesta este prețul lockdown-ului declanșat în urmă cu doi ani de zile.

Citește și: