Papa Francisc solicită o întâlnire cu Vladimir Putin, la Moscova: „Insistăm în continuare”
Papa Francisc a solicitat Kremlinului o întâlnire cu Vladimir Putin, la Moscova, în încercarea de a opri războiul din Ucraina. Suveranul Pontif nu a primit până la acest moment niciun răspuns.
Papa Francisc vrea o întrevedere cu Putin, la Moscova. Liderul de la Kremlin nu a dat încă niciun răspuns
Papa Francisc a discutat despr toate încercările pe care le discută cu secretarul de stat al Sfântului Scaun Pietro Parolin pentru a avea o întâlnire cu Vladimir Putin.
„În prima zi de război l-am sunat pe președintele ucrainean Zelensky la telefon. Pe Putin, în schimb, nu l-am sunat. Ultima dacă am vorbit cu el în decembrie de ziua mea, dar de data asta nu, nu am sunat. Am vrut să fac un gest clar ca să vadă lumea întreagă și pentru asta m-am dus la ambasadorul Rusiei.
L-am rugat să explice (invazia – n.r.), și i-am rugat să înceteze. Apoi, i-am cerut cardinalului Parolin, după douăzeci de zile de război, să-i transmită lui Putin mesajul că sunt dispus să merg la Moscova. Nu am primit încă un răspuns și încă insistăm, chiar dacă mă tem că Putin nu poate și nu vrea să aibă această întâlnire chiar acum. Dar atâta brutalitate cum să nu o oprești? Acum douăzeci și cinci de ani am trăit același lucru cu Rwanda”, a declarat papa Francisc.
Pe de altă parte, Papa Francisc a declarat că nu se fângește încă la o vizită în Kiev. Suveranul Pontif spune că i-a trimis pe cardinalul Michael Czerny și pe cardinalul Konrad Krajewski, în Ucraina, pentru a patra oară.
„Deocamdată nu mă duc la Kiev. I-am trimis pe cardinalul Michael Czerny și pe cardinalul Konrad Krajewski, care au mers acolo pentru a patra oară. Simt că mai întâi trebuie să merg la Moscova, mai întâi trebuie să-l întâlnesc pe Putin. Dar și eu sunt preot, ce pot face? Fac ce pot. Dacă Putin ar deschide ușa…Am vorbit cu Kirill 40 de minute prin zoom. Mi-a citit toate justificările pentru război. L-am ascultat și i-am spus: nu înțeleg nimic despre asta. Frate, nu suntem clerici de stat, nu putem folosi limbajul politicii, ci pe cel al lui Iisus. „, a adăugat Papa.