Atunci când vorbești despre Al Doilea Război Mondial, nu are cum să nu-ți vină în minte, aproape automat, cuvântul „Auschwitz”, numele locului care a rămas simbol al ororilor comise de naziști, în acea perioadă.
Aici, la Auschwitz, un număr aproape greu de descris de oameni și-a găsit sfârșitul în cel mai brutal mod posibil. Dezrădăcinați de familie, împărțiți pe „căprării”, dezumanizați prin înlocuirea numelui cu un număr și tratați, efectiv, ca și cum ar fi „bunuri”, nu ființe umane.
Despre Auschwitz s-au scris cărți întregi, bașca s-au făcut atâtea filme încât nici nu le mai știm numărul – iar ăsta este, în mod evident, un lucru bun: ceea ce s-a întâmplat atunci nu trebuie niciodată uitat și nici repetat. O istorie uitată va avea mereu prostul obicei de a se repeta.
Cu toate că istoria e plină de poveștile eroice ale unor oameni curajoși, Witold Pilecki este, într-adevăr, un caz special, iar asta nu numai dintr-un punct de vedere.
În primul rând, trebuie menționat că bărbatul de origine poloneză a trăit „pe pielea lui” toate ororile care s-au întâmplat în timpul vieții sale.
S-a născut în Olonets (astăzi în Rusia), în 1901, și s-a alăturat încă din școală soldaților polonezi care voiau renașterea țării. În 1920, lupta împotriva rușilor, în războiul polono-s0vietic, ca imediat după aceeea să se întoarcă în satul părinților săi.
În 1939, anul în care Germania Nazistă invada Polonia, Pilecki se întorcea în armată, luptând, de data aceasta, împotriva celor care încercau și reușeau să-i invadeze țara.
Și, pentru că nemții țineau secrete ororile care se întâmplau la Auschwitz, nimeni nu știa cu exactitate gravitatea situației din interiorul lagărului de concentrare, cu toate că se bănuia.
Așadar, pentru a afla ce se întâmplă acolo, Pilecki avea să se lase prins de armata nazistă, astfel încât să ajungă la Auschwitz, ceea ce se și întâmpla. Din interior, bărbatul trimitea informații către rezistența poloneză. „Construim un crematoriu care ne este destinat”, avea să raporteze el, într-una dintre scrisorile ce reușeau să treacă dincolo de gardul ghimpat.
A început să spere că Aliații vor bombarda Auschwitz-ul, plănuind, în paralel, o revoltă a deținuților. Speranțele sale aveau să fie deșarte, de vreme ce atacul nu a mai venit niciodată. În 1943, el reușea să evadeze, împreună cu alți câțiva deținuți.
Imediat după evadare, s-a realăturat trupelor de rezistență, la Varșovia, însă a fost capturat din nou și trimis, de data aceasta, într-un alt lagăr, situat în sudul Bavariei.
În 1945, după terminarea războiului, Witold Pilecki se întorcea acasă, însă aici avea să înfrunte o altă realitate, aproape la fel de sumbră cu cea de la Auschwitz.
Convins că regimul comunist nu e cu mult diferit față de cel nazist, el a continuat să lupte în armata de rezistență, știind că nici rușii nu erau cea mai bună soluție.
Strângea informații despre regim și descoperea crime abrupte comise de comuniști.
Firește, nu dura mult până când bărbatul să fie descoperit și capturat. În data de 8 mai 1947, el era arestat și condamnat pentru uneltire împotriva regimului, beneficiind de un proces menit să servească drept „învățătură de minte” pentru oricine altcineva ar fi putut să mai aibă intențiile lui Pilecki.
Cu toate că s-a încercat exonerarea sa, aducându-se în discuție faptele sale de eroism de la Auschwitz, totul a fost în zadar. Primul ministru de atunci, Józef Cyrankiewicz, la rândul său prizonier de război, a insistat că nu este cazul ca eroismul lui Pilecki să fie folosit pe post de circumstanță atenuantă.
În data de 25 mai 1948, eroul de la Auschwitz era executat în stil „Katyn”. Această metodă poloneză presupune împușcarea în cap, pe la spate, de la o distanță extrem de mică.
De curând, Institutul Memoriei Naționale din Polonia (IMN) a început săpăturile într-un colț al cimitirului Powazki din Varșovia. Andrzej Pilecki, în vârstă de 80 de ani, i-a însoțit pe experții de la INM în cimitir în ziua săpăturilor, oferind material pentru un test ADN. Specialiștii cu tărie că acea groapă ar putea conține și rămășițele tatălui său. „Voi fi fericit dacă voi putea, în sfârșit, să aprind o lumânare aici”, a declarat Andrzej Pilecki.