02 mart. 2022 | 12:55

NVIDIA a confirmat că hackerii „i-au trecut pragul”: ce au reușit să fure, cât de mare e paguba

ACTUALITATE
NVIDIA a confirmat că hackerii „i-au trecut pragul”: ce au reușit să fure, cât de mare e paguba

NVIDIA a confirmat marți că o bună parte din datele sale a fost furată de hackeri, ca parte a unui atac cibernetic care a avut loc săptămâna trecută. Din câte se poate observa, pagubele nu sunt deloc mici pentru companie.

„Suntem conștienți de faptul că hackerii care au lansat amenințările s-au folosit de acreditările angajaților și de unele informații proprietate exclusivă a NVIDIA, din sistemele noastre și, mai mult, suntem conștienți că acestea au început deja să fie partajate online”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, pentru publicația Engadget.

Companiei NVIDIA i s-a cerut să plătească pentru ca datele furate să nu fie publicate online

NVIDIA nu a specificat exact ce a fost furat din sistemele sale computerizate, însă se poate bănui. Conform PCMag, un grup numit LAPSUS$ a revendicat acest atac. Se spune că ar fi obținut 1 TB de date, inclusiv scheme și coduri sursă ale driverelor.

În schimbul nepublicării acestor date, în mediul online, hackerii au cerut răscumpărare în criptomonede. Ei au promis că, dacă NVIDIA se va conforma cerinței, datele nu vor fi publicate. Conform a ceea ce știm până acum, compania încă nu s-ar fi hotărât dacă va da curs șantajului. Este puțin probabil ca NVIDIA să „muște momeala”, bănuiesc specialiștii în domeniu.

În urma atacului cibernetic, de anul trecut, de la Colonial Pipeline, administrația Biden a descurajat ferm întreprinderile să coopereze cu hackerii. „Nu anticipăm nicio întrerupere a afacerilor noastre sau a capacității noastre de a ne servi clienții ca urmare a incidentului”, s-a declarat.

După ce a aflat de atacul din 23 februarie, NVIDIA a confirmat că a notificat forțele de ordine și a început să lucreze cu experți în securitate cibernetică pentru a corecta pagubele produse de hackeri. „Nu avem nicio dovadă că ransomware a fost implementat în mediul NVIDIA sau că acest lucru este legat de conflictul Rusia-Ucraina”, a spus compania.

LAPSUS$ susține, de asemenea, că acțiunile sale nu au fost motivate politic. „Nu avem nicio legătură cu politica”, a afirmat grupul de hackeri.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele