25 mai 2022 | 22:33

Noul președinte al Filipinelor este fiul fostului dictator Ferdinand Marcos. Fiica președintelui în exercițiu, numită vicepreședinte

ULTIMA ORĂ
Noul președinte al Filipinelor este fiul fostului dictator Ferdinand Marcos. Fiica președintelui în exercițiu, numită vicepreședinte

Filipine și-a schimbat președintele. Congresul statului l-a proclamat, miercuri, pe Ferdinand Marcos Jr. drept noul președinte al statului.

Cine e noul șef de stat al Filipinelor. Hotărârea luată de Congres

Marcos este nimeni altul decât băiatul fostului dictator Ferdinand Marcos, care a condus Filipinele în urmă cu 36 de ani. „Bongbong”, așa cum mai este cunoscut noul șef de stat, a reușit să primească 58,77% din voturile exprimate la alegerile din 9 mai pentru a deveni al 17-lea preşedinte al Filipinelor, potrivit rezultatelor oficiale ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor.

Acesta a avut peste 16,5 milioane de voturi față de cel mai apropiat rival, vicepreşedintele care îşi încheie mandatul Leni Robredo.

Noii aleși din Filipine o să depună jurământul în 30 iunie, chiar dacă Duterte-Carpio a declarat în urmă cu ceva timp că e hotărât să depună jurământul mai devreme pentru a putea participa la învestirea lui Marcos Jr. Acești vor avea un mandat de şase ani.

Cu câteva ore înainte de proclamare, protestatari au avut mai multe ciocniri cu forțele de ordine după ce s-au adunat în faţa clădirii Comisiei pentru Drepturile Omului, la o distanţă de aproape 10 kilometri de sediul Camerei Reprezentanţilor, unde a avut loc votarea.

Victoria sa zdrobitoare s-a datorat unei campanii puternice, care a fost dominată de dezinformare și care a căutat să laude regimul tatălui său dictator, Ferdinand Marcos Sr, care a delapidat până la 10 miliarde de dolari în timpul mandatului și a prezidat abuzurile răspândite ale drepturilor omului.

Marcos Jr nu a recunoscut și nu și-a cerut scuze pentru abuzurile care au fost comise sub mandatul tatăl său. În comentariile făcute după proclamație, el a spus că este uimit de rezultatul alegerilor, afirmând: „Vă promit că poate nu suntem perfecți, dar ne vom strădui mereu să tindem spre perfecțiune”.

Imelda, în vârstă de 92 de ani, a făcut un apel împotriva unei condamnări penale din 2018 pentru șapte capete de acuzare de corupție, a fost ajutată să urce pe platformă să stea alături de fiul ei, în timp ce președintele și șeful Senatului i-au ridicat mâinile. Marcos a fost însoțit și de soția sa, Liza Araneta-Marcos, de surorile sale Imee și Irene Marcos și de fiul Joseph Simon Marcos.