Noi aruncăm cu pietre în economie, străinii „se bat” să facă afaceri în România. Parcă ne referim la două țări diferite
Nu puțini sunt românii care afirmă, în acest moment, că economia României este la pământ și că nu există perspective de a prospera la noi în țară. Cu toate acestea, se pare că suntem o destinație foarte atractivă pentru oamenii de afaceri din străinătate, iar creșterea investițiilor străine e un semn extraordinar pentru orice economie.
Parcă se vorbește despre două țări diferite, dacă asculți, pe de-o parte, oamenii de rând, iar pe de alta, mediul politic de la noi din țară, care anunță investiții străine în creștere.
Practic, ne spun guvernanții, economia românească e privită cu ochi foarte buni de afaceriștii străini, care au încredere să vină să-și plaseze banii aici.
În orice economie a lumii, creșterea investițiilor străine este un semn de stabilitate, de predictibilitate, de prosperitate, pentru că niciun om de afaceri nu e dispus să-și asume riscuri extreme și își dorește ca banii lui să se înmulțească, el să prospere, afacerea să meargă bine. Cu atât mai mult e un semn bun acum, în condițiile în care economia mondială riscă să intre în recesiune, iar condițiile financiare globale sunt incerte.
Se pare că economia noastră e foarte atractivă. Străinii sunt „cuceriți” de noi
Despre creșterea interesului străinilor pentru a face afaceri în România vorbește însuși ministrul Economiei, care spune că foarte frecvent i se transmite intenția mediului privat internațional de a intra pe piața din țara noastră. În multe cazuri, suntem chiar prima opțiune luată în calcul de afaceriștii străini care vor să se dezvolte și extindă.
”Interesul oamenilor de afaceri străini de a investi în țara noastră este tot mai evident. În calitate de ministru al economiei, mă întâlnesc săptămânal cu investitori din multe țări europene care îmi transmit că România se află pe primul loc în rândul țărilor atractive pentru dezvoltarea de noi afaceri, sau pentru extinderea celor deja existente în țara noastră”, a anunțat, de curând, ministrul Economiei, Florin Spătaru.