N-am scăpat nici noi: cum pot românii să rămână fără bani în conturi, din cauza războiului. Pericolul e în fața ta
În contextul conflictului miliar ce se află în desfășurare, la doar câțiva kilometri de România, piețele financiare ale lumii traversează o perioadă foarte tulbure. Pe lângă devalorizări ale acțiunilor și scumpirea mărfurilor, apar și alte pericole pentru investitori sau potențialii investitori.
Este vorba despre faptul că, în această perioadă, persoanele cu puțină experiență pot fi tentate să efectueze tranzacții cu produse complexe, cu grad mare de sofisticare, riscând astfel să piardă bani frumoși.
Mare atenție, să nu cazi și tu în această capcană
Într-adevăr, orice criză naște oportunități, iar acest moment poate fi ideal să acționezi strategic, ca investitor, dacă ai fler, experiență și un gram de noroc, însă pentru începători, această perioadă poate reprezenta o adevărată capcană frumos îmbrăcată în iluzia imbogățirii.
Tocmai pentru a-i face pe români să conștientizeze că trebuie să fie mai precauți, dacă vor să facă investiții, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu recomandă investitorilor neavizați să se aventureze în tranzacții complexe, dificile.
„Autoritatea de Supraveghere Financiară atrage atenția investitorilor care activează pe piețele financiare, inclusiv celor care activează pe Forex, să încheie tranzacții doar cu firme de intermediere autorizate și să fie extrem de atenți la riscurile aferente tranzacțiilor valutare.
În această perioadă extrem de volatilă, ASF nu recomandă investitorilor neavizați să efectueze tranzacții cu produse complexe, cu grad mare de sofisticare, întrucât riscă să piardă sumele de bani plasate.
Investițiile pe piețele financiare, inclusiv cele de tip Forex presupun, de multe ori, fluctuații semnificative ale prețului acțiunilor, respectiv ale ratelor de schimb valutar, care pot fi influențate de contextul politic și social global sau regional, de politica monetară din diverse țări, dar și de rata inflației. De aceea, în situația de față, orice plasament trebuie foarte atent analizat, iar riscurile trebuie să fie bine gestionate”, subliniază Nicu Marcu, Președintele Autorității de Supraveghere Financiară.
Persoanele care își doresc să se implice în aceste mecanisme trebuie să se informeze corect, temeinic și din surse oficiale. De exemplu, ASF pune la dispoziție o listă cu societățile autorizate să activeze pe piața financiară non-bancară din România. Aceasta poate fi consultată aici.