27 mart. 2022 | 17:44

Momentul în care un general rus comite o gafă în timp ce decorează un soldat rămas fără picior. Ce i-a urat Video

ULTIMA ORĂ
Momentul în care un general rus comite o gafă în timp ce decorează un soldat rămas fără picior. Ce i-a urat Video

Un general rus a decorat mai mulți militari răniți în luptele din Ucraina, iar un caporal rămas fără un picior a primit o urare deplasată.  Ministrul-adjunct al Apărării din Rusia a comis o gafă uriașă în timp ce oferea o medalie soldatului rănit grav în cadrul așa-zisei „operațiuni militare speciale” din Ucraina.

Soldat rănit grav în Ucraina, decorat de Rusia

Canalul de știri NEXTA a publicat un fragment din videoclipul vizitei la spital a ministrului-adjunct rus al Apărării, Junus-Bek Yevkurov. Politicianul i-a exprimat urări ciudate unui soldat grav rănit.

Printr-un decret al președintelui rus Vladimir Putin, caporalul Golovin Dmitri Sergheevici a primit Ordinul pentru curaj și „abnegația arătate în îndeplinirea sarcinii militare”.

Sâmbătă, ministrul-adjunct al Apărării, Yunus-Bek Evkurov, a organizat o ceremonie de decorare a soldaților răniți la Spitalul Clinic Militar Principal Burdenko.

Gafa făcută de ministrul-adjunct al Apărării

În numele președintelui Vladimir Putin, acesta a înmânat medalii celor opt soldați răniți în războiul din Ucraina. Printre aceștia a fost un rezident al orașului Kirov, caporalul Dmitri Golovin. Chiar pe patul de spital, generalul-colonel i-a plasat pe piept Ordinul Curajului. Evkurov l-a întrebat apoi pe soldat de unde este și cine îl aștepta acasă.

„Dima, în numele Comandantului-Șef Suprem, te recompensez, te felicit și îți doresc numai bine. Sper că te vei pune curând pe picioare”, a spus generalul Evkurov. „Slujesc Patria”, a răspuns caporalul.

Imaginile s-au viralizat

Imaginile video și expresia complet nefericită a militarului rus au ajuns virale. Înregistrarea a făcut deja înconjurul lumii, declanșând un val uriaș de comentarii. Cele mai multe dintre ele critică războiul din Ucraina.

Caporalul are piciorul stâng amputat

Moscova nu precizează că soldatul nu mai are un picior. Această informația este furnizată de Nexta, iar imaginile par să confirme asta. Faptul că tânărul nu se ridică deloc din pat și nici nu se poate așeza când primește medalia, în timp ce alți militari decorați o fac, întăresc afirmațiile făcute de canalul de știri.

În plus, nu există un cadru mare în imaginile difuzate de canalele oficiale rusești în care să se vadă tot patul de spital pe care stă întins caporalul. Pentru o fracțiune de secundă, se vede partea inferioară a patului și faptul că soldatul Golovin are piciorul stâng amputat.

O lună de război Rusia-Ucraina

A trecut o lună de când Rusia a atacat Ucraina. Serviciile secrete britanice spun că armata rusă își concentrează eforturile în regiunile separatiste din estul țării, de la Harkov (în nord) la Mariupol (în sud). Primarul orașului Mariupol, Vadym Boychenko, a subliniat că soldații ucraineni fac tot ce le stă în putință pentru a respinge atacurile inamice. Edilul a recunoscut, însă, că rușii au preluat controlul unei părți din port.