30 sept. 2022 | 13:03

Milioane de pensii, mărite oficial de acum: câți bani primesc în plus pensionarii

ACTUALITATE
Milioane de pensii, mărite oficial de acum: câți bani primesc în plus pensionarii

Se pare că vor veni vremuri mai bune pentru vârstnicii României. Seniorii noștri urmează să beneficieze de pensii majorate de statul român.

În ultimele luni, pe fondul scumpirilor accelerate, traiul de zi cu zi a devenit o adevărată provocare pentru pensionarii României, ai căror bani nu le mai ajung de la o lună la alta. Despre mâncare bună sau o plimbare nici nu poate fi vorba. Mulți dintre cei ce au muncit o viață întreagă nu-și permit nici să-și plătească facturile sau să-și cumpere medicamentele.

Viața lor urmează, totuși, să se mai îmbunătățească din 2023. Încă din prima lună a noului an, pe cuponul de pensie va apărea o majorare cu minimum 10% a venitului. Practic, vor crește pensiile cu 10 puncte procentuale, dar se iau în calcul și procente mai mari, cum ar fi cel de 15%. Desigur, cu cât e mai mare, cu atât e mai bine pentru seniorii noștri.

Un procent mare favorizează pensiile mici, care au nevoie de creșteri, puterea de cumpărare diminuându-se radical, dar vor fi avantajate și pensiile mari. Una este să aplicăm o creștere de 15% la o pensie de 1.000 de lei, alta este să o aplicăm la 5.000 de lei!

Anunțul a fost făcut chiar de ministrul Muncii, Marius Budăi. Se pare că, în sfârșit, coaliția aflată la guvernare ar fi găsit un numitor comun în privința banilor pensionarilor.

Ministrul spune că românii pot să stea liniștiți, fiindcă decizia e luată și, mai mult decât atât, există și fondurile pentru o astfel de cheltuială.

Pensionari, veți trăi în sfârșit o viață mai bună!

„Sursa financiară este descoperită. Am spus despre ce este vorba, am spus din momentul în care PSD a făcut această propunere de majorare a pensiilor de la 1 ianuarie, am spus că avem și calcule, avem și analize, și avem și sursa bugetară.

Am lucrat împreună cu ministrul de Finanţe Adrian Câciu la această propunere în cadrul partidului, nu numai cu ministrul de Finanțe, ci și cu specialiștii noștri din partid și când am propus aceste măsura avem și fundamentarea în spate”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi, joi seara la Antena3.

Prin urmare, tot ceea ce le rămâne de făcut pensionarilor noștri este să aștepte noul an și poștașul cu vestea cea mare!