27 sept. 2022 | 13:26

Marius Budăi rupe tăcerea despre majorarea salariilor pentru demnitari: „Să spunem adevărul acolo unde este”

Politică
Marius Budăi rupe tăcerea despre majorarea salariilor pentru demnitari: „Să spunem adevărul acolo unde este
Marius Budăi, ministrul Muncii Sursă foto: hepta

Ministrul Muncii vine cu informații de ultimă oră despre subiectul care a creat cea mai mare revoltă în România, respectiv, majorarea salariilor parlamentarilor. Într-o perioadă în care România se confruntă cu una dintre cele mai mari inflații din Europa, iar criza energetică ne bate la ușă, Senatul a votat, miercuri, majorarea salariilor demnitarilor, la propunerea UDMR. În urmă cu puțin timp, Marius Budăi a explicat ce se va întâmpla, de fapt, după votarea proiectului de ordonanță care prevede aceste majorări.

Dorința arzătoare a parlamentarilor de a-și crește salariile

Contextul economic în România este unul extrem de sensibil, astfel că, din cauza inflației extrem de mare, mulți oameni nu reușesc să-și achite datoriile lunare, fiind nevoiți să apeleze la împrumuturi sau chiar la foamete. În cazul pensionarilor, situația este cu atât mai gravă, căci mulți dintre ei își pun sub semnul întrebării șansele de supraviețuire, având în vedere că abia le ajung banii pentru o pâine.

Cu toate acestea, parlamentarii au considerat că ne aflăm într-o perioadă favorabilă care permite creșterea salariilor acestora, chiar dacă ele sunt deja mult peste media salariilor câștigate în România.

Astfel, Senatul a adoptat, miercuri, cu 91 de voturi pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor și creșterea sporurilor cu 25% pentru toți funcționarii publici care fac parte din procesul legislativ. Printre aceștia fac parte președintele, miniștrii, parlamentari, precum și angajați care ocupă funcții în acest sector.

Mai exact, parlamentarii au adoptat două amendamente propuse de senatorii UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, potrivit cărora, indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică vor crește de la 1 noiembrie 2022 cu 2.000 de lei, care se adaugă la salariul brut.

Interesant este că, autorii amendamentului nu au indicat în proiectul de lege propus ce surse de finanțare vor exista pentru aceste majorări salariale.

Ministrul Muncii face lumină în cazul majorării salariale a demnitarilor

În cursul serii de luni, Marius Budăi a explicat ce se va întâmpla cu aceste măriri care intrigă o țară întreagă. Ministrul Muncii susține că salariile parlamentarilor nu vor crește nici în 20 de ani, fiind vorba despre o informație transmisă eronat către cetățeni.

Acesta a preferat să-și concentreze atenția și explicațiile pe reacția președintelui PSD, care s-a răzgândit și a declarat că nu este de acord cu o mărire slarială pentru parlamentari, cu doar pentru primari, aceștia având salarii mai mici.

„Nu au crescut veniturile demnitarilor. Să punem adevărul acolo unde este. A fost o discuție pe un amendament, pe care eu personal nu l-am văzut, la Senat. Am văzut poziția fermă a lui Marcel Ciolacu. Deci la momentul actual când vorbim, demnitarii nu au salariile crescute. Şi nu le vor avea.

Oameni au fost informați eronat voit de alți politicieni. Nu vor avea salariile majorate. Ăsta este adevărul acum. Adevărul este unul simplu: astăzi nu avem majorate salariile şi nu le vom avea nici în viitorul apropiat.

În actuala sesiune parlamentară, care înseamnă până la 31 decembrie, salariile demnitarilor nu se vor majora. Şi dacă încălzește pe cineva nici pe următorii 20 de ani”, a spus Marius Budăi în cadrul emisiunii „Subiectiv”, la Antena 3.