Mai profitabilă decât filmele de la Hollywood sau muzica din fiecare colț al lumii: industria care face legea din punct de vedere financiar în 2022
Când vine vorba de industrii incredibil de profitabile la nivel global, cei mai mulți oamenii se gândesc la filmele de la Hollywood sau la artiștii care pot umple cu ușurință stadioane cu zeci de mii de oameni pentru mai multe seri la rând. Realitatea este însă că în alt domeniu de activitate se fac mai mulți bani.
Când vine vorba de divertisment în confortul căminului sau în deplasare, nimic nu este la fel de profitabil precum jocurile video. Acest domeniu a depășit producțiile cinematografice, de streaming și toată muzica la un loc, atunci când vine vorba de încasări. Conform unui studiu publicat de Newzoo, nu mai puțin de 3,2 miliarde de oameni se joacă zilnic jocuri video, aproape orice persoană care are un telefon, un laptop sau o consolă. În final, industria va genera la finele acestui an fabuloasa sumă de 196,8 miliarde de dolari, în creștere cu 2,1% față de anul trecut.
Oamenii și dependența de gaming
Indiferent de tipul de joc de care se bucură, în momentul în care au un gadget inteligent în mână, majoritatea oamenilor se refugiază în această activitate. Același studiu citat mai sus estimează că, până în 2025, industria va crește până la 3,5 miliarde de jucători, detaliu care va ajuta piața să genereze fabuloasa suma de 225,7 miliarde de dolari. Valoarea este cu atât mai fascinantă dacă ai în vedere că, în 2020, numărul jucătorilor era de 2,9 miliarde. Practic, vorbim de o creștere de 4,2% pe cinci ani.
”Previziunile noastre arată că piața jocurilor va continua să crească în următorii ani, ajungând la 225,7 miliarde de dolari în 2025, cu un CAGR de +4,7% între 2020 și 2025. Acest lucru semnalează convingerea noastră că piața jocurilor va continua să crească sănătos într-o lume post-pandemică, deși într-un ritm mai lent decât în timpul pandemiei”, spun analiștii Newzoo.
Dacă mai era vreo surpriză pentru cineva, principalul motiv pentru care gamingul este o mină de aur ține de telefoanele mobile, aceste gadgeturi reflectându-se în 53% din piață sau 103,5 miliarde de dolari în 2022. PC-ul reprezintă 21% din piață cu o creștere de 1,6% de la an la an sau 40,4 miliarde de dolari, pe când interesul pentru console scade anual cu 2,2% până la 27% din piață sau 52,9 miliarde de dolari.