17 ian. 2022 | 13:10

Lovitura zilei pentru românii care au de plătit contribuții la stat: ce ți s-a ascuns, dar s-a aflat acum

ACTUALITATE
Lovitura zilei pentru românii care au de plătit contribuții la stat: ce ți s-a ascuns, dar s-a aflat acum

Până de curând, guvernanții le-au promis românilor că nu vor avea de plătit taxe sau impozite suplimentare în 2022. Din păcate, nimeni n-a specificat faptul că vor dispărea anumite bonificații, element ce face parte tot din acest registru și este deosebit de important pentru românii care au de dat bani la stat.

Prin urmare, anul acesta, persoanele fizice autorizate (PFA-urile) nu vor beneficia de bonificații la plata taxelor aferente veniturilor independente obținute, nici anul acesta.

Ce trebuie să știi, concret

Mai exact, pentru al doilea an consecutiv, persoanele fizice din România nu vor beneficia de bonificații pentru plata taxelor către bugetul de stat.

„În 2020 s-a decis că se pot acorda anual bonificații pentru PFA-uri. Însă acestea sunt opționale, pentru că autoritățile nu sunt obligate să le dea dacă nu există resurse destule în bugetul de stat.

Bonificațiile, ce pot ajunge până la 10%, se pot aplica atât la impozitul pe venit, cât și la contribuțiile pentru pensii și sănătate (ce sunt datorate de PFA-uri în baza veniturilor raportate prin declarația unică). Cuantumul concret al bonificațiilor, termenele de plată și condițiile de acordare sunt chestiuni care pot fi stabilite anual prin legea bugetului de stat. Ulterior, regulile de aplicare (dacă există bonificații de dat) sunt stabilite, tot anual, prin ordin al Ministerului Finanțelor”, explică avocatnet.ro.

În acest context, îți amintesc faptul că noul model al Declarației Unice tocmai a fost actualizat. De anul acesta, documentul are un nou formular. Pentru a evita amenda de la Fisc. Trebuie notat faptul că acest nou formular o să fie folosit pentru declararea impozitului pe veniturile extrasalariale realizate şi a contribuţiilor sociale datorate în anul 2021, precum şi pentru declararea impozitului pe veniturile extrasalariale estimate şi a contribuţiilor sociale datorate în anul 2022.

De asemenea, e important să știi faptul că nu e nevoie să te deplasezi la una dintre unitățile teritoriale ale ANAF pentru a-ți depune Declarația Unică.

O poți face simplu, rapid, din confortul casei, prin Spațiul Privat Virtual al ANAF (SPV). ANAF oferă această posibilitate contribuabililor români, pe fondul proceselor ample de digitalizare la care a fost supusă instituția, în ultima perioadă.

În cazul în care trimiți documentul către Fisc prin SPV, îți poți plăti contribuțiile sociale aferente prin IBAN-ul pus la dispoziție de instituție. IBAN-ul este aferent contului unității Trezoreriei statului pe raza căreia au domiciliul fiscal.