21 apr. 2022 | 16:52

Lovitura de la Casa de Pensii pentru toți viitorii pensionari: e obligatoriu pentru toți românii

ACTUALITATE
Lovitura de la Casa de Pensii pentru toți viitorii pensionari: e obligatoriu pentru toți românii

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) vine cu noutăți pentru românii care intenționează să iasă din câmpul muncii, în perioada următoare.

Pensionarea este o procedură pe care nu o poți lăsa pe ultima sută de metri, deoarece riști să nu te încadrezi în anumite termenele prevăzute de legislația în vigoare și să nu ai timp să-ți alcătuiești dosarul, iar acest lucru poate genera situații destul de neplăcute, cum ar fi amânarea momentului în care poți intra în posesia drepturilor bănești care ți se cuvin după anii de muncă.

Tocmai pentru a nu ajunge într-o astfel de situație, trebuie să fii în permanență la curent cu noutățile pe care le aduce Casa Națională de Pensii Publice. Instituția tocmai a anunțat o schimbare importantă pentru toți viitorii pensionari, care au de gând să părăsească câmpul muncii.

Care sunt noutățile pentru românii care vor să iasă la pensie

Pentru început, notăm că vizați de modificări sunt românii care doresc să solicite înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată/anticipată parțială sau pensie de invaliditate.

Conform anunțului făcut miercuri de reprezentanții instituției, persoanele aflate în situația anterior menționată trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia cadru în domeniul pensiilor și o adeverință eliberată de angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea. Din această adeverință trebuie să reiasă datele de identificare ale angajatorului, mai exact adresa, e-mail, fax și număr de telefon.

„În atenția angajatorilor și a persoanelor angajate care doresc să solicite înscrierea la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată/anticipată parțială sau pensie de invaliditate.

Legea nr.76/2022 pentru completarea art. 106 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice reglementează obligația caselor teritoriale de pensii de a comunica angajatorului – în 5 zile de la emiterea unei decizii de pensionare – o informare care va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia.

Pentru a putea comunica angajatorului informaţiile cu privire la emiterea deciziei de pensionare, persoana care solicită înscrierea la pensie trebuie să prezinte, pe lângă documentele prevăzute de legislaţia cadru în domeniul pensiilor, o adeverinţă eliberată de angajatorul la care îşi desfăşoară activitatea la data solicitării înscrierii la pensie, din care să rezulte datele de identificare ale angajatorului, (adresa, e-mail, fax, nr. telefon).

Facem precizarea că, în cazul persoanelor care desfăşoară concomitent activitate la mai mulţi angajatori, la dosarul de pensie se vor depune adeverinţe eliberate de fiecare angajator în parte”, transmite Casa Națională de Pensii Publice într-o postare pe Facebook.