Lege nouă, venită de „sus”: nu vei mai găsi aceste lucruri ieftine în magazine, veste proastă pentru românii obișnuiți cu prețurile de pomană
Dacă ne uităm pe majoritatea etichetelor produselor ce se comercializează cu prețuri foarte mici, vedem că sunt fabricate în regiuni ale Globului unde știm foarte clar că oamenii aceia muncesc în condiții inumane și sunt plătiți extrem de prost.
Totuși, mulți dintre noi cumpărăm aceste produse, fiindcă, în general, sunt mai ieftine decât cele produse în zona europeană, de exemplu, chiar dacă și aici există situații precum cea prezentată anterior, dar ponderea este mult mai mică decât în locuri precum Bangladesh, de exemplu.
Ei bine, există șansa ca astfel de produse să dispară de pe rafturile noastre, inclusiv din România, datorită unei măsuri proaspăt adoptată de UE, care prevede interzicerea produselor fabricate prin muncă forţată, pe piaţa europeană.
Conform reprezentanților Uniunii Europene, nu este corect să încurajăm firmele private și chiar unele state în a abuza de muncitori, doar pentru a produce la costuri industriale mai mici anumite lucruri. Consumându-le, nu facem decât să perpetuăm astfel de practici.
Dacă piața europeană de desfacere se închide pentru astfel de produse, sunt mari șanse ca producătorii să nu mai fie stimulați să continue în comportamentele lor toxice, prin care asupresc zeci de milioane de oameni săraci la nivel global.
Fenomenul muncii forțate nu e deloc atât de izolat pe cât ne-am dori. Din contră! Reprezentanții blocului comunitar spun că, în întreaga lume, nu mai puțin de 27,6 milioane de persoane se află în această situație de-a dreptul regretabilă.
Ce dispare pe rafturile magazinelor din toată UE, inclusiv România
Acestea fiind spuse, trebuie să ne așteptăm ca în perioada următoare să nu mai avem acces în magazine la produse ce nu sunt fabricate în mod sustenabil, respectând atât mediul înconjurător, cât și muncitorii respectivi!
„Nu putem menţine un model de consum de bunuri care sunt produse în mod nesustenabil. A fi lideri industriali şi tehnologici presupune să fim mai fermi în apărarea valorilor noastre şi în stabilirea normelor şi standardelor noastre. Piaţa noastră unică este un atu formidabil pentru a preveni circulaţia în UE a produselor fabricate prin muncă forţată şi este o pârghie pe care o putem utiliza pentru a promova o creştere a sustenabilităţii în întreaga lume”, a declarat comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.