„L-am bătut pe Stefan Bănică cu frânghia de rufe” sau când mahalaua a devenit personaj de film românesc

În ciuda faptului că țara noastră s-a aflat sub ocupație comunistă timp de aproximativ 50 de ani, și aici, ca în oricare alt colț de lume, s-au turnat filme – multe filme. Unele bune, altele mai puțin bune, însă majoritatea acceptate de public.

Iar dacă, în acea perioadă, poveștile de culise erau mai greu de aflat, după ani de zile, iată că ele ies la iveală acum când informația este legală. Unele triste, altele sfidătoare bunului simț, însă cele mai multe amuzante și cu tente nostalgice, așa cum este firesc. Este cazul poveștii de astăzi, ce are în centru filmul Bariera (1972), în regia lui Mircea Mureșan, dar și Dincolo de Barieră (1965), în regia lui Francisc Munteanu.

Imagine de arhivă

Filmul care o descriere cinematografică a mahalelor de altă dată. Micul Paris, la periferie

Regizorul Mircea Mureșan a fost cunoscut pentru modul în care a ales să descrie Bucureștiul de altădată. La drept vorbind, în perioada comunistă nu se prea vorbea de mahalale, autoritățile preferând să descrie societatea, în cinematografie, drept una modernă, muncitoare și, mai ales, sub nicio formă săracă.

Totuși, iată că lui Mureșan i-a ieșit cu Bariera, regizorul știind cât de ofertant este acest subiect, din punct de vedere scenaristic, dar și pictural. În plus, filmul a beneficiat inclusiv de o distribuție de excepție, printre cei care au jucat în film numărându-se  Octavian Cotescu (Nea Viţu), Toma Caragiu (Plutonierul Eftimie), Ion Besoiu (Pictorul Rădulescu), Dan Nuţu (Speculantul „Treişpemii“), Mircea Albulescu (inspectorul de la Siguranţă), Gheorghe Dinică (Ionel Călăreţu), Mihaela Mihai (Rădiţa), Draga Olteanu-Matei (Veştemeanca), Nucu Păunescu (Veştemeanu), Florin Scărlătescu (Preotul Chirică) şi Gina Patrichi (Tuţuleasa).

Ce vrea să facă Aura Șova cu banii câștigați la Vocea României. Gestul său este unul superb: “Bunica m-a inspirat. O iubesc din tot sufletul”

Secretul italienilor pentru o cafea mult mai cremoasă și mai aromată. Ce adaugă în loc de zahăr

„Mureşan a reuşit să reconstituie sensul poetic al unei lumi, să dea o imagine mai reală a periferiei Bucureştiului din anii aceia, a oamenilor care o locuiau… Oamenii din «Bariera» nu sunt terorizaţi de mizerie, nu sunt victimele mizeriei şi n-au, ca în atâtea alte filme, nostalgia centrului. Ei nu vor să parvină, ei vor să fie liberi… Lumea interlopă, hoţii, prostituatele, este privită în ceea ce are birocratic, nu e idealizată după un vechi obicei al celei de a şaptea arte… Pentru că întunericul nu este numai mârşav, ci şi monoton. Singura lume vastă e lumea candorii… Eu niciodată n-am idealizat întunericul şi m-am străduit să demonstrez că ticăIoşia, formă de atroce contradicţie, de frustrări adunate, este într-un fel demnă de mila noastră sacră. Nu e nimic de invidiat în întuneric…“, mărturisea Teodor Mazilu, autorul romanului cu același nume, în numărul din decembrie 1972 al revistei Cinema.

De altfel, autorul romanului cunoștea extrem de bine lumea mahalalelor bucureștene. „Mazilu cunoştea bine periferia, era lumea copilăriei lui, pe care a surprins-o dintr-un unghi personal, deosebit de alte proze, cum ar fi, de exemplu, «Groapa» lui Eugen Barbu sau literatura lui George Mihail Zamfirescu, în sensul că a căutat mai puţin pitorescul mediului alcătuit din declasaţi, borfaşi, hoţi de cai. Or, în afară de ei şi de mica burghezie care visează să evadeze «dincolo de barieră», cartierele mărginaşe bucureştene reprezentau în acelaşi timp şi centura muncitorească a oraşului, zonă socială în care a încercat Mazilu să facă o secţiune şi, împotriva tuturor aspectelor de natură materială, a sărăciei evidente în străzile, curţile, casele oamenilor, să descopere trasătura esenţială, demnitatea“, mărturisea, la rândul lui, Mircea Mureșan, conform adevarul.ro.

Filmul a fost turnat „la focuautomat, în mai puțin de o lună, în anul 1972.

Imagine de arhivă

Cum a luat Bănică bătaie cu frânghia de rufe, în Dincolo de Barieră

Bariera a reușit să  vândă 1.575.236 de bilete în cinematografe, de vreme ce Dincolo de barieră a atras 2.401.665 de oameni în săli.

Și, pentru că la începutul articolului vă povesteam despre acele întâmplări din culise pe care nu le afli chiar de oriunde, Ion Dichiseanu a povestit, la un moment dat, amuzat, despre ceea ce i s-a întâmpla lui Ștefan Bănică, la filmările pentru Dincolo de Barieră: „Îmi amintesc că trebuia să filmez o scenă la Buftea, la Vulpaşin acasă. Personajul se întorcea acasă pălmuit de Nastasia. Secvenţa era aşa: mă uitam în oglindă şi mi se făcea silă de mine, un caracter ca Vulpaşin nu se lasă pălmuit, cu atât mai puţin de o femeie. Eram nervos, nu-mi găseam locul pe platou.

Francisc Munteanu mi-a spus: «Dă-ţi palme, intră cu capul în oglindă, e ca şi cum ai vrea să-ţi pui ştreangul de gât!». După ce Francisc a strigat «Motor!», m-am sprijinit de oglindă cu amândouă mâinile şi pur şi simplu, fără nicio vorbă, am spart-o cu capul! Eram tânăr şi neliniştit, trăiam rolul cu adevărat. Bineînţeles, Francisc a strigat «Stop!» şi aşa a rămas, nu a mai existat nicio dublă. Filmul a fost foarte veridic. O altă scenă îi avea ca protagonişti pe Ştefan Bănică şi Anna Széles.

El o violează pe un maidan, după care a luat-o la palme. Vulpaşin nu accepta să fie lovită o femeie, aşa că l-am luat la bătaie pe Bănică cu o frânghie de rufe. Amuzant e că Bănică ţipa, eu dădeam tare, că aşa mi-a spus regizorul. Şi s-a tras o singură dublă, că Bănică nu mai putea!”, a spus actorul, conform sursei citate anterior.