ISIS revendică atentatul sângeros din Kabul, soldat cu cel puțin 50 de morți
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat, sâmbătă, cu puţin înainte de miezul nopţii, atacul sângeros din apropierea unei moschei sunnite la Kabul, soldat cu cel puţin 50 morţi şi mai mulţi răniţi. Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ferm „atentatul ucigaş”, explicând că astfel de acțiuni „împotriva civililor şi bunurilor civile sunt strict interzise de dreptul internaţional umanitar”.
Statul Islamic a revendicat atentatul sângeros din Kabul
O explozie puternică a ucis peste 50 de credincioși după rugăciunile de vineri la o moschee din Kabul, a spus liderul acesteia, cel mai recent dintr-o serie de atacuri asupra țintelor civile din Afganistan, în timpul lunii sfinte musulmane a Ramadanului, relatează Reuters. Bubuitura a sfâșiat clădirea, distrugând acoperișul, care a căzut peste credincioși, a declarat biroul ONU pentru afaceri umanitare ( OCHA ) din țară, citând rapoartele inițiale.
ISIS a revendicat responsabilitatea pentru un atac asupra unei moschei din capitala afgană Kabul. Gruparea islamică a detonat un dispozitiv exploziv plasat lângă un autobuz în Sectorul 6. Oficialii afgani au spus că atentatul părea să fi vizat membri ai comunității minoritare sufite.
„Soldaţii califatului au detonat un dispozitiv exploziv plasat lângă un autobuz, la Kabul, în sectorul 6”, a anunţat gruparea teroristă pe Telegram.
ONU condamnă atacul în care au murit peste 50 de oameni
Reprezentantul ONU, Antonio Guterres, condamnă ferm atentatul ucigaş comis împotriva moscheei Khalifa Sahib, în vestul Kabulului, în cursul rugăciunilor de vineri.
„Atacurile împotriva civililor şi bunurilor civile, inclusiv moscheile, sunt strict interzise de dreptul internaţional umanitar”, a explicat oficialul Națiunilor Unite, în timp ce mai multe atentate ucigaşe cu bombă, unele revendicate de gruparea Stat Islamic, au cauzat zeci de morţi în ultimele două săptămâni.
Încă o lovitură dureroasă pentru poporul afgan
De asemenea, membrii Consiliului de Securitate al ONU au condamnat „în termenii cei mai fermi continuarea atacurilor teroriste odioase care vizează civili în Afganistan”, unde talibanii s-au instalat la putere în luna august. Ramiz Alakbarov, coordonatorul umanitar al ONU în Afganistan, a descris atacul ca fiind „odios”.
„Explozia, care are loc în ultima vineri din săptămâna sfântă a Ramadanului, este încă o lovitură dureroasă pentru poporul din Afganistan, care continuă să fie expus la nesiguranță și violență”, a subliniat acesta. „Este de neconceput ca civilii să fie vizați fără discernământ în timp ce își desfășoară treburile zilnice, se adună pentru rugăciune, merg la școală, la piață sau în drum spre muncă”, a adăugat Alakbarov.
Joi, cel puțin nouă oameni au fost uciși și alți 15 au fost răniți în explozii separate cu două microbuze în orașul Mazar-e-Sharif (nordul Afganistanului).