Incendiu puternic la centrala electrică Sahalin din Rusia, proaspăt inaugurată. Suspiciuni de sabotaj
Un incendiu puternic s-a declanșat la centrala electrică din Sahalin, Rusia, proaspăt inaugurată. Există suspiciuni de sabotaj intern, a transmis serviciul de presă al PJSC Sakhalinenergo pentru Interfax. Toți angajații GRES-2 au fost evacuați la timp de autorități și nimeni nu a fost rănit. Alimentarea cu energie a fost preluată de CET-ul Yuzhno-Sakhalinsk-1 și de turbina cu gaz Nogliki.
Centrala electrică din Sahalin a luat foc
Incendiul s-a produs într-o clădire a centralei electrice GRES-2 din satul Ilinskoye, de pe insula Sahalin. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Direcției Principale a Ministerului Situațiilor de Urgență pentru Regiunea Sahalin. Datele preliminare spun că un turbogenerator a luat foc, motiv pentru care specialiştii au fost nevoiţi să oprească energia electrică.
„Angajații centralei au eliminat un incendiu în compartimentul turbinei. Dar focul a izbucnit din nou cu vigoare. Compartimentul turbinei este în flăcări. Situația este agravată de vântul puternic din zonă”, a relatat presa rusă.
Mai multe echipaje de pompieri intervin
Potrivit Biroului de presă al guvernului regional, flăcările s-au extins la acoperișul centralei. S-au solitat mai multe echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului. La rândul său, guvernatorul regiunii, Valeri Limarenko, a precizat că un elicopter al Ministerului situațiilor de urgență este implicat în stingerea focului de la GRES-2.
„I-am transmis ministrului Energiei din regiunea Sahalin, Mihail Guzenko, să meargă rapid la fața locului pentru a evalua situația. De asemenea, l-am solicitat pe viceprim-ministrul Oleg Popov să verifice toate sursele de energie”, a mai spus guvernatorul Valeri Limarenko.
Angajații au fost evacuați din clădire
În urma incidentului, nimeni nu a fost rănit. Toți cei 30 de angajați ai GRES-2 au fost evacuați din clădire. La stingerea flăcărilor participă 14 angajați ai Ministerului Situațiilor de Urgență și cinci echipaje de pompieri. Focul s-a extins la acoperiul centralei electrice. Procuratura regiunii Sahalin inspectează zona și a dispus măsuri de eliminare a incendiului, precum și alimentarea corespunzătoare cu energie electrică a zonei. GRES-2 este considerată cea mai mare termocentrală electrică din Rusia.
Incendiul este considerat suspect de autoritățile locale
Centrala GRES-2 este situată în satul Ilinskoye, districtul Tomarinski (coasta de vest a Sahalinului). Incendiul este considerat suspect, în contextul în care Mikhail Podoliak, consilierul președintelui Volodimir Zelenski și liderul delegației ucrainene în negocierile de pace, a confirmat, indirect, că armata a lansat atacuri asupra mai multor puncte din Rusia. Anterior, guvernul regional anunțase un incendiu care a distrus o clădire rezidențială și trei anexe în sudul orașului Sahalin.