În ziua în care Hristos se năștea, el murea: cum l-au furat un bulgar și un polonez pe Charlie Chaplin și l-au îngropat într-un lan de porumb

ACTUALITATE
În ziua în care Hristos se năștea, el murea: cum l-au furat un bulgar și un polonez pe Charlie Chaplin și l-au îngropat într-un lan de porumb
22 dec. 2022 | 19:14

Charlie Chaplin este unul dintre cei mai cunoscuți actori din toate timpurile. El a rămas în istoria cinematografiei ca unul dintre primii comici, căpătând faimă la nivel mondial.

În general, scenele jucate de Charlie Chaplin s-au bazat pe comicul de situație, însă au existat câteva exemple în care comedia a mers mai departe, mascând tragedia.

Poate cel mai bun exemplu, în acest sens, este filmul „The Great Dictator”, o parodie dulce-amăruie despre Al Doilea Război Mondial în care Chaplin a interpretat rolul unui dictator ce aducea destul de mult cu Adolf Hitler. Poți vedea și asculta celebrul discurs din acest film în clipul atașat în subsolul acestui articol.

Charlie Chaplin in filmul The Kid

Charlie Chaplin în filmul „The Kid”

Charlie Chaplin, deschizător de uși pentru comedianții de astăzi

Fără dar și poate, geniul lui Charlie Chaplin trăiește și astăzi în stilul de interpretare al multor comedianți ai zilelor noastre. El a trasat anumite standarde, atunci când vine vorba despre comicul de situație și se poate spune că a inventat personajul ghinionist care are parte de „belele” pe bandă rulantă.

De-a lungul carierei sale, Sir Charles Spencer Jr. a îmbogățit cinematografia mondială cu filme ca The Kid (1921), A Woman of Paris (1923), The Gold Rush (1925), The Circus (1928), City Lights (1931), Modern Times (1936), dar și cu The Great Dictator (1940), primul film care s-a desprins din categoria celor mute, realizate de el.

A scris scenarii, a regizat, a produs, a editat, a compus muzică pentru majoritatea filmelor sale și a jucat adesea personajul Vagabondul, un fel de alter ego al său.

Era un perfecționist, iar lucrul acesta se vede chiar și astăzi, dacă îi vizionezi operele. Într-o perioadă în care tehnica cinematografică încă se afla la început, a reușit să încropească pelicule extraordinare.

S-a născut în anul 1889, în Marea Britanie și a decedat în 1977, în prima zi de Crăciun, în Elveția, la vârsta de 88 de ani.

CharlieChaplin tanar si batran

Charlie Chaplin în tinerețe și în ultimul an al vieții

Moartea lui Charlie Chaplin, ca o comedie neagră

Așa cum menționam anterior, Charlie Chaplin a închis ochii definitiv în prima zi de Crăciun. Ca o ironie a sorții, o sărbătoare religioasă în care se celebrează nașterea lui Iisus Hristos avea să fie și ziua în care geniul comediei murea, la vârsta de 88 de ani.

Însă, ceea ce a urmat imediat după moartea avea să fie, parcă, desprins dintr-o comedie de-a sa, după cum îți vom povesti în cele ce urmează.

Charlie Chaplin in filmul City Lights - Luminile Orasului

Charlie Chaplin în filmul „Luminile Orașului”

Marele artist nu a avut parte de prea multă liniște nici după deces. El a fost înmormântat în data de 27 decembrie, iar la două luni după asta, mormântul îi era profanat, iar corpul său neînsuflețit furat de un polonez un bulgar, cu tot cu sicriu.

În dorința de a se îmbogăți subit, cei doi au cerut o răscumpărare de 600.000 de franci elvețieni, ca mai apoi să se răzgândească și să facă un „discount”, cerând numai 100.000 de franci elvețieni.

Evident, poliția i-a căutat pe cei doi timp de 10 săptămâni, însă fără vreun succes. În ecuație a intrat inclusiv Interpolul, alertat de fiul actorului, Eugene Chaplin.

Autoritățile au încropit un flagrant, un polițist deghizându-se în șoferul lui Chaplin, cel care avea să se întâlnească cu hoții pentru a le da banii în schimbul sicriului.

Operațiunea n-a fost una reușită, de vreme ce un poștaș a alertat poliția, acuzând că un necunoscut se află în mașina lui Charlie Chaplin.

Totuși, ulterior, bulgarul Gancio Ganev și polonezul Roman Wardas, ambii mecanici de meserie, au fost prinși.

Întrebați unde este sicriul ce conține trupul lui Chaplin, cei doi au declarat că au uitat unde l-au îngropat, întrucât trecuse destul timp de când îl furaseră.

Și-au amintit, totuși, că acesta se afla într-un lan de porumb, corpul fiind îngropat când recolta era încă mică. Între timp, inundațiile și creșterea planetelor a făcut ca „geografia” lanului să se schimbe un pic.

Într-o primă instanță, cel ce deținea lanul de porumb s-a arătat deranjat de eveniment și de faptul că autoritățile i-au răscolit tot lanul.

Într-un final, s-a împăcat cu ideea și a ales să profite de pe urma incidentului. El a instalat în locul acelui lan o plăcuță de pe care scrie „Aici s-a odihnit Charlie Chaplin. Pentru un timp”.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele