Ia-ți adio de la facturile la energie: cel mai mare producător de electricitate face anunțul înainte de Crăciun
Având în vedere majorările de preț la energie din ultimul an, majoritatea românilor așteaptă cu sufletul la gură facturile la curent și gaze naturale. Din păcate, acestea au întârziat deja pentru câteva luni și continuă să întârzie.
În urmă cu câteva timp, Hidroelectrica a anunțat pe site-ul companiei că suspendă calcularea și emiterea de facturi la energie electrică până la data de 1 decembrie 2022. Data cu pricina a trecut însă deja de două săptămâni, pagina web pe care o poți accesa aici nu a mai fost actualizată între timp, iar românii panicați au început să sune la cel mai mare producător de energie din țara noastră în speranța obținerii unor răspunsuri. Informațiile pe care le-au obținut sunt îngrijorătoare.
Facturile la energie nu ajung la românii în decembrie, poate nici în ianuarie
Varianta oficială este că Hidroelectrica a suspendat emiterea facturilor din cauza unor ample operațiuni de implementare a unor actualizări de software și migrări de baze de date. S-a promis efectuarea operațiunilor cu pricina până la 1 decembrie 2022. Pentru că nu s-a respectat, clienții companiei au început să dea emailuri și telefoane, dar răspunsurile, când au existat, au fost îngrijorătoare.
„Au trimis un email, dar au ignorat întrebările, e un copy paste, site-ul nu cred că va fi gata în decembrie, la adresa de email formular.client intră un răspuns automat cu date expirate, iar la telefon sunt curios dacă a reusit să ia legătura cineva cu ei și sa primească un răspuns,” a scris un client pe o rețea socială, citat de ziare.com.
Altcineva a povestit că a stat 50 de minute la telefon, doar pentru a afla că facturile vor începe să fie emise din nou la jumătatea lunii viitoare. ”După 50 min de așteptare, iar doamna respectivă a spus că vor începe să emită facturile lunare din 15.01.2023. Acum rămâne de văzut dacă a spus adevărul”, a spus clientul.